GHEORHE APETROAE
TIPOLOGIA ENERGIILOR CULTURALE
Eseuri, cronici, confesiuni şi articole de presă
GHEORGHE APETROAE SIBIU.....FRAGMENTE… Despre incantaţia finalităţii, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare..Gheorghe Apetroae Sibiu, eseu.
Epistemologic, in-existenţa heideggeriană a-sein generează ontic şi ipotetic o criză a metaphys-icii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei,în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, prin raţionalismul cartesian, în receptarea sensibilului , fiinţării temporale a formelor aristotelice şi ordinii universale în atemporalitate.Se receptează,dar, dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinile ontice personaliste. Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul scientist fundamentat material- spiritual-dual de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează,astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj între atemporalitate(nihilum nil – tempora)
şi temporalitatea-zeit, existenţială şi non-determinată, în limite ontice, ambele fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic -dinamice,cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic, apriori-cauzale, kantiane. Este vorba de un ontologic în sine(noumenon- Da-sein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ,de la Auguste Comte la Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor(“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice,estetizate, obiectivând în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene- in principium rationis-, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare, duale şi universale angajate spre finalitatea ontică a universalului. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice- material-spirituale şi materia pură, dialectizată în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare sau posibil reflexive, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, în evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţele-i sociologice formale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului axiomatizat de depăşirea trecerii spre neînceputurile ontice. Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale a universalului şi a metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat ca substanţă – câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placid-litotică,un sens al eternului în non-sensul proximei finitudini. Gheorghe Apetroae Sibiu , cu stimă.
UNIVERSUL GEOGRAFIC, ECONOMIC ŞI CULTURAL - SPIRITUAL AL MĂRGINIMII SIBIULUI
Făgăraş, 8 septembrie, anul 2000, ASTRA - Adunarea Generală. Comunicare, în Secţiunea a V – a de comunicări ştiinţifice, în cadrul Manifestărilor ASTREI, Eseu relevat de „Rondul de Sibiu, din 7 decembrie, 2000, pag.4., Gheorghe Apetroae Sibiu, membru fondator şi activ al ASTREI rediviva, publicist.
Distinsă audienţă, dragi astrişti,
Îngăduiţi-mi dorinţa ca excursul meu, în program, să primească un caracter omagial. Să constituie unul din modulele de afirmare a unităţii noastre naţionale spirituale, prin cultură, în matricea istorică a Mărginimii Sibiului , unul din cele mai nobile ţinuturi româneşti ! - De ce ? Pentru că o cunoaştere a trecutului naţional şi o sacralizare ontologică bine-meritată a unor astfel de locuri , prin cultul de univers matricial geografic-economic şi cultural-spiritual, de această dată, a acestei fascinante zone sibiene, Mărginimea Sibiului, trebuie să conştientizeze, spre neclintire, tot ce-i românesc ,în ecuaţia memoriei unei istorii naţionale cu temporalităţi de glorie dar şi restrictive, în acest spaţiu de luptă şi de jertfe. Şi toate acestea, numai pentru conservarea istorică a poporului român, a acestui mare neam ,la locul şi la timpul lui, cu răsfirate şi vânjoase rădăcini ancestrale! - De ce? Pentru ca să se statornicească în generaţiile de acum şi în cele care vor veni în urmă, aici, ca oriunde în marea Românie, atât generaţiile de mărgineni din adânci vremi, ori românii de aici plecaţi în vremi de restrişte şi reveniţi , în dor, sau numai cu gândul la obârşie sau pe acei chemaţi aici din alte meleaguri româneşti. Unde? –În aceste sublime locuri, hăruite de slavă şi bine-cu-vântate de Dumnezeu , întru românească trăire şi întru săvârşirea în credinţa strămoşească românească , în matricea constelară a Cibinului şi a Lotrului, la zenitul spiritului naţional, pe care l-a cultivat aici,cu prisosinţă, Mărginimea Sibiului!
Iar când vorbim de Mărginimea Sibiului, trebuie să admitem ontologic conceptul spaţial de nemărginirea de loc şi de timp, de locuire la sălaşele perimontane şi montane ale munţilor Cibinului şi Lotrului , în frăţie şi în fascinaţia priveliştilor, din negura şi în lumina vremilor.
Unde? – În împărăţia celor două masive muntoase, Cibinul şi Lotrul, a celor doi fraţi buni, feţi frumoşi, travestiţi în zâne. Norii crisotili şi de travertin, învăluraţi,în mariajul lor celest, trec turme - neguri axinite gonite de vremile nestătătoare, pe deasupra pajiştilor alpestre, la întrecere cu puzderiile de turme de mioare ce urcă în fiecare an , cu umanitatea, până la stâncile de micaşisturi în reflexii translucide şi de paragnaise melanitice, mereu dezgolite de ploile nesfârşite şi de vijelia furtunilor.
Din împărăţia crestelor înalte , ei, aceşti doi mari munţi, din constelaţia Carpaţilor sudici, îşi vor slobozi sub ceţuri pantareice , pantoclasticile patimi, în susurul izvoarelor cristaline , spre a-şi potoli apoi chemările ,în urlet, în pitorescul şi liniştea policromă a poalelor lor dantelate şi îngemănate. Iar din strigătul lor, auzit şi de munţii cei de peste Olt, reverberând din spaţiile antropice ale Boiţei, Tălmaciului, Sadului, Sibiului, Răşinarilor,Gurii Râului, Orlatului,Săliştei, Poienei şi Jinei se nasc la poalele lor sudice, noi şi noi răspunsuri fraterne. Pentru că aici ei , cu anii lor, şi-au brodat straie cu-vântătoare cu glasul de izvoare, veşminte înroite cu stele, satele mărginene ale ţinutului Sibiului.
Trebuie, dar, ştiut că satele din poalele Lotrului şi Cibinului, pentru că de acestea e vorba, sunt îndesate ,unele, sau dispersate, altele până la umărul masivelor muntoase şi locuite de oameni vânjoşi, harnici şi dârji, frumoşi, aşezaţi antropogenetic,aici din cele mai vechi timpuri, de fapt ,de la începutul ultimului postglaciar, cu o atestare de 10-11000 de ani. Statorniciţi aici,ca populaţii ariene ,în locul populaţiilor(eschimoşe) din cultura renului, retrase spre nord cu retragerea calotei glaciare,de mai multe milenii, ei şi-au consolidat aici identitatea sorbind-o din spiritul locului şi si-au cultivat-o ,ca să dăinuiască aici, precum munţii aceştea. Ele s-au îndeletnicit şi continuă a se îndeletnici cu păstoritul, prelucrarea laptelui, lânii şi pieilor, cu pomicultura, agricultura, olăritul şi comerţul( Dumitru Moga, 1982).
Dar , ca să ne introducem în universul geografic-economic şi cultural-spiritual al Mărginimii Sibiului , trebuie să identificăm neapărat , în contextul tematic, două universuri de forţe economice şi cultural-spirituale , dimensionate geografic , aproximativ egale şi anume: Universul Lotrului- Tălmaciului şi Universul Cibinului-Săliştei, iar Tălmaciu şi Săliştea să le recunoaştem ca centrele cosmicităţii lor economice şi spirituale.
Aşadar, în Universul Lotrului descoperim constelaţia Tălmaciului, de fapt fostul scaun zis al Tălmaciului, cu aşezările Boiţa, Tălmăcel, Tălmaciu, Sadu, Râul Sadului, Cisnădie şi Cisnădioara, iar în Universul Săliştei, zis scaunul Săliştei , identificăm aşezările Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Fântânele, Sibiel,, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina (Irimie şi colaboratorii,1985). După cum se ştie, toate aceste aşezări au intrat în secolele XIV – XVII în componenţa ducatului transilvănean al domnitorilor Ţării Româneşti, sub denumirea de Ducatul Amlaşului, cu administrare şi cetăţi proprii şi în aceeaşi formă de organizare cu Ducatul Ţării Făgăraşului, de peste râul Olt. În contextul amintit, ridicarea unei biserici ortodoxe în Răşinari, la anul 1383, cu sprijinul lui Radu Basarab va fi dovada interesului purtat de către voievozii munteni pentru locuitorii de pe Cibin şi a prestigiului de care se bucurau conducătorii (cnezii) mărgineni în relaţiile lor cu domnitorii şi dregătorii Ţării Româneşti. Erau preocupări şi raporturi bilaterale, de creare a unui climat favorabil dezvoltării în perspectivă a unor relaţii economice româneşti în spaţiile Sibiului şi Făgăraşului, una din condiţiile obiective pentru realizarea unităţii statale de mai târziu( Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean,1985; Dumitru Moga, 1982).
Călătorind, dar, în spaţiile geografice ale Mărginimii Sibiului, prin cele două constelaţii naturale cu determinări antropologice, vom descoperi , pe faldurile celor doi munţi pajişti înflorite şi versante împădurite, ori curmături sculptate de vreme din zbuciumul apelor repezite acolo de culmi şi de creştete, vom descoperi ,prin ei , cărări pitoreşti şi accesibile, care au înlesnit circulaţia şi umanizarea unui relief climax, în trepte, de la poalele munţilor spre vârful acestora, cu statorniciri umane de secole care se materializează şi astăzi în sălaşe, colibe şi mai nou, cabane şi aşezări turistice, presărate peste tot, pe trupurile acestor prielnici munţi. Pentru că netezimea culmilor, lipsa crestelor pronunţate şi a piscurilor stâncoase, prezenţa înşeuărilor largi şi lipsa pădurilor excesiv de întinse, lipsa abrupturilor de pe laturile lor nordice şi rotunjimea formelor orografice îi califică, deopotrivă, pe cei doi munţi, ca având un caracter de ospitalitate, pentru o dezvoltare a unei vieţi umane intens pastorale, caracteristica unui relief uşor ondulat, într-un spaţiu diferenţial armonizat, de o intensă vitalitate cu adevărat matricial mioritică, aşa cum îl identifică , cu atributele sale ontologic – metafizice, Lucian Blaga, în subima sa Trilogie.
Mai mult, acest spaţiu montan , uşor accesibil a favorizat instalarea pe bordura nordică a munţilor Cibin , la mare altitudine , mari aşezări umane, cazul satelor Poiana Sibiului şi Jina, două dintre cele mai înfloritoare sate din România şi nu numai, iar în partea sudică acestora, până sus, la 1500 m altitudine , a unor puzderii de sălaşe şi colibe, de case şi grajduri, de târle şi chiar livezi de meri, până departe în munţi, în direcţia Cindrelului şi Frumoasei. Nu mai vorbim de prezenţa în munţii mărgineni , la altitudini şi mai înalte, a multor obiective turistice , evidentă fiind Staţiunea Climaterică Păltiniş, situată la altitudinea de 1478 m . Staţiunea Păltinis este una dintre cele mai vechi staţiuni de acest gen din ţară, singulară prin altitudinea la care este aşezată şi benficiază de prezenţa în apropierea ei a circurilor glaciare şi a iezerelor, ca formaţiuni geologice periglaciare şi glaciare unice, formaţiuni geologice situate pe latura nordică a munţilor Cindrel , cât şi prezenţa unei flore şi faune, în tipologii de o mare diversitate , cu multe elemente endemice, în perspectiva unui peisaj variat, prin configuraţia geografică, dar de o uşoară accesibilitate, caracterizată prin prezenţa mai multor trasee turistice, de o mare atractivitate.
Pe plaiurile Săliştei şi Jinei, pe lunga lor culme, la cumpăna ei, începând cu cele de la Guga Mare şi Guga Mică, de pe teritoriul Jina, urcă de multe secole, pentru a o străbate lejer, unul dintre cele mai vechi şi mai lungi drumuri pastorale, de legătură cu Novacii şi cu alte aşezări de la poalele Carpaţilor sudici. Pajiştile întinse şi grase, drumurile accesibile şi roirile de construcţii din această zonă, ca şi din altele asemenea , identificate pe toată latura nordică a munţilor Lotrului şi Cibinului, crează vara aici impresie de activitate parcă mai bogată şi mai vie decât cea de la baza munţilor( Lucian Badea şi col.,1985). Condiţiile naturale favorabile economiei pastorale, gradientic asemănătoare zonelor de la baza Alpilor elveţieni şi a Tirolului austriac, au permis popularea acestor doi munţi şi valorificarea lor economică, pastorală, silvică şi chiar agricolă, baza existenţei umane, aici, de veacuri. Regretabil este faptul că astăzi, din cauza unor migraţii de populaţii din aceste locuri spre alte localităţi cu condiţii urbane mai favorabile şi spre alte activităţi profesionale, resursele naturale ale acestor munţi sunt tot mai puţin valorificate, cu impactul negativ în realizarea veniturilor din creşterea animalelor şi agricole. Şi totuşi, graţie dezvoltării altor ramuri economice în mărginime şi perimărginime,un mare aport, avându-l astăzi agrotuirismul, locuinţele şi aşezările mărginene nu se restrâng, ci ,mai mult, se consolidează şi bat recordul devenirii lor , de la o zi la alta, tot mai frumoase şi mai înfloritoare!.
Părăsind înălţimile mijlocii şi coborând la poalele Lotrului şi Cibinului, vom descoperi aici un alt segment matriceal din universul geografic-economic şi cultural – spiritual al Mărginimii, cel al depresiunilor Sibiului şi Săliştei. Aceste depresiuni dantelează poalele munţilor cu păduri întinse de stejar şi de şleau în terasele, luncile şi agestrele sudice ale Cibinului şi Sadului cu mulţimea de afluenţi adunaţi la centrul acestora. Aici stratificaţiile litologice şi direcţia drenajului au favorizat sculptarea în rocile relativ dure, a unui lanţ depresionar montan, accesibil pe toată latura nordică , cu rolul de conservare a legăturii monolitice a antropologicului perimontan şi depresionar cu muntele, printr-o fâşie de trecere proluvo -aluvială, cu un glacies fragmentat , în cuprinsul căruia se află înşirate toate satele mărginenilor. Se poate aminti aici că, urmare a efectului glaciaţiunilor din cuaternar, mai precis, din pleistocenul cunoscut ca perioada în care s-au desfăşurat fazele glaciare, depresiunile de la poalele Cindrelului şi Lotrului au fost terasate interglaciar cu depozite proluvo-aluviale, iar cea mai joasă terasă depresionară, situată în cea mai apropiată zonă a albiei Cibinului şi parţial a Sadului aparţine ultimei perioade glaciare Wurm- Vistula. Această terasă a rezultat din materialele detritice dislocate din cei doi munţi în postglaciaţia Wurm(Vistula),de acum 15-16000 de ani, depozite şi astăzi la zi, rămase, urmare a terminării - întreruperii scurgerilor glaciare, în găleţile( Iezerele Cindrelului), precum şi din depozitele aluviale pre şi postglaciale, toate aşternute pe straturile perioadelor geologice tortoniene, sarmaţiene, panoniene sau euxinice, ,după caz, acestea ,determinându-şi amplitudinea în bazin în funcţie de arealele de subsidenţă marină ale stratificaţiilor geologice respective..
Revenind la aspectul geografic al zonei se reţine prezenţa în peisaj a reliefului de o mare amplitudine, de la 400 m în Depresiunea Sibiului ,la 700 m în piemontul Gura Râului, la 1478 m , la Staţiunea Păltiniş şi de 2268 m , în vârful Cindrel- Frumoasa. Un relief în trepte şi acoperit în mare parte , pe lângă fitocenozele de pajişti permanente, diferenţiate tipologic de climaxul-altitudinal, şi de pădurile de Quercete şi Făgete, pe etajul altitudinal de la 500 la 800 m, de pădurile de Făgete, pe etajul nemoral de la 800 m la 1000 m, de pădurile de Făgete şi de Molidete( picetae) , pe etajul de la 1001 m la 1250 m, de păduri le de Molidete şi de Abiete, pe etajul , de la 1251 m la 1650 m- 1700m şi de zona pajiştilor alpine, cu Pinus cimbra şi Ienuperus sp.,pe etajul boreal, la altitudinea de peste 1700 m.
Revenind la abordarea aspectelor de antropomoefism al acestei mari zone şi al universului economic şi spiritual-cultural al Mărginimii Sibiului, continuarea populării munţilor şi piemonturilor Lotrului şi Cibinului în zonele de “Margine” şi montane este dovedită de izvoarele arheologice, aşa cum am mai arătat, ca având o vechime de peste 10.000 de ani. Antropomorfismul a fost cercetat şi descoperit aici , ca fiind apropiat de sfârşitul ultimei glaciaţii. Şi nu e un miracol faptul că satele din munţi, cu accesul , atât spre largul depresiunilor, dar şi spre interiorul munţilor, de-alungul văilor perimontane, sunt legate istoric , ca rezultat al transhumanţei şi al tradiţionalelor legături economice, cu aşezările de la sud de Carpaţii Meridionali. Un exemplu îl constituie “ Villa Gallis”, adică aşezarea Galeş de astăzi , din Mărginime. În perioada cât această localitate era cuprinsă , alături de celelalte aşezări limitrofe în Scaunul Săliştei, acestei aşezări săliştene i s-au găsit surori de nume, de obiceiuri şi de port , urmare a fenomenului de transhumanţă,în mai multe părţi ale ţării. Aceste aşezări ,omologe celor din Mărginimea Sibiului sunt atestate încă din secolele XII-XIII şi dovedesc transhumanţa intensă a locuitorilor păstori din Mărginime. Ei treceau munţii cu turmele de oil , până la Dunăre şi Marea Neagră, până în Crimeia şi Caucaz( Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976) şi îşi organizau noi aşezăminte în zonele de păşuni cu climat mai favorabil în timpul iernii.. Şi nu întâmplător , cea mai apropiată “ surată” a Villei Gallis o găsim pe celălalt versant al Carpaţilor, în Argeş. Această similitudine toponimică şi antropogenetică demonstrează istoriceşte, ca un argument în plus, că munţii care despărţeau pe românii din Ardeal de cei din Ţara Românească, în fapt îi unea şi nu i-a putut despărţi niciodată( Dumitru Moga, 1982).
Se deduce, dar , cel puţin economic, că păstoritul a fost din vechime îndeletnicirea de bază a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, cu început în epoca primitivă , continuat cu intensitate mărită în perioada dacică şi cea daco-romană, devenită înfloritoare în secolele XVII- XIX. În context, însăşi din perioada romană ,documentele istorice confirmă că unele păşuni din Munţii Cibinului erau considerate “ patrimonium caesaris” şi erau arendate acelor “ conductores pascui” sau unor asociaţii de vite , celelalte rămânând în folosinţa populaţiei autohtone ca “ ager stipendiarius”. Aceleaşi pajişti vor fi împărţite în secolul al XII între mărgineni şi saşii colonişti aduşi de regele Gheza al II-lea , la anul 1142 , strămutarea saşilor, fiind determinată de inundarea de către Marea Nordului a provinciilor saxone Holand, Ziland şi Flandra. Pe saşii aduşi în aceste teritorii transilvane, regele ungar avea să-i înzestreze , în detrimentul Mărginenilor , printre altele, în regimul de folosinţă, cu păşunile munţilor Cindrel şi Lotru, prin actul “ andreanum decretum “ ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa, 1985; Irimie şi colaboratorii, 1985). Acest act poate fi considerat pentru mărgineni, un act ostil, de frustrare a lor de drepturile naturale asupra munţilor. În alt context, în sensul aprecierii economice a celor doi munţi , merită a fi evidenţiat un alt document, de la anul 1721 , care înscrie, de această dată, aprecieri economice asupra munţilor aparţinători satelor Sălişte,Fântânele, Galeş, Sibiel, Tilişca, şi Vale , ca fiind “foarte buni, atât pentru semănături, cât şi pentru fâneţe şi păşuni, fiind mai mult întinşi decât înalţi şi îi stăpânesc, împărţiţi în familii, fiecare proprietar, având aici clădiri comode de locuit”. Iată , dar, un document prin care se confirmă inductiv şi starea economică şi socială a locuitorilor Mărginimii, de la 1721, o apreciabilă bunăstare , graţie valorificării munţilor şi sacrificiilor transhumanţei.
În dimensiunile matricei spaţiale a Lotrului şi Cibinului, se cuvine a se releva , în continuare, aşezările şi civilizaţia din Mărginimea Sibiului , începând de la “Poarta veche boiceană”, sau “ Poarta lui Traian” , de acum 2000 de ani, acolo unde romanii ridicaseră castrul “ Caput sttenarum”, , începând, dar, cu satul Boiţa şi continuând pe toată întinderea pericarpatică a Lotrului şi Cibinului. Perlele de aşezăminte mărginene din şiragul amintit, fiecare cu valenţele sale specifice de identitate, de proprie stare, de istorie şi de mit ,se vor releva dictate de vicisitudini sau în magia dezvoltării acestei zone, pe măsura strălucirii lor, cuprinse în numeroase monografii şi documente de arhivă.
Trebuie, în acelaşi timp, amintit, în contextul istoric, organizarea statală în zonele mărginene ale munţilor Cibin şi Lotru şi cu deosebire, impactul negativ al retragerii aureliene asupra intregului Ardeal. Or, se ştie că împăratul Aurelian , la anul 274 d. Cr. , luând act de urgiile migraţiilor răsăritene, care ameninţa tot mai vizibil şi în mod repetat Imperiul Roman , din mai multe direcţii, a retras armata şi administraţia din oraşele şi fortăreţele dacice, masându-le tot mai concentrate pe malul estic al Dunării. De aici se poate aprecia atitudinea laşă a administraţiei romane de răsărit, care , deşi exploatase intens Dacia , transformată în provincie romană , într-un interval de 170 de ani şi după care trăise aristocraţia, armata şi populaţia Romei şi mai târziu a Bizanţiului ,după bogăţiile şi după truda populaţiei marii provincii dacice care,acum, în loc să o apere în faţa năvălirilor sălbatice , a părăsit-o fără a opune rezistenţă( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa).. Desigur, dacă regatul Daciei bine organizat şi înfloritor în perioada regilor Burebista şi Decebal ar fi dăinuit, cu siguranţă, la acea puzderie de populaţii în valuri de migraţie,distrugătoare de civilizaţie care n-ar fi reuşit uşor să calce spaţiile dacice. Şi, cum putem să traducem faptul că acest împărat, Aurelian care, întinând memoria cuceritoare a lui Traian, şi-a retras neputiincios armata şi instituţiile într-o notă de indiferenţă faţă de destinul populaţiei dacice , lăsată fără apărare în faţa năvălitorilor sălbatici ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa).
Populaţia dacă ,văzându-se fără apărare la puhoiul hoardelor de goţi şi sarmaţi, în faţa unor sălbatici lipsiţi genetic de omenie şi milă, lipsită, fiind de instuţia romană de apărare, şi pentru că Dacia , devenită provincie romană, nu mai deţinea instituţiile sale proprii de apărare şi de administrare pe care le avea în organizarea statală dacică anterioară, a fost vulnerabilă la valurile de migraţii de secole şi a trebuit să se retragă din faţa acestora, să părăsească aşezările lor şi să ia în masă drumul spre ţinuturile greu accesibile hoardelor devastatoare, spre munţi şi spre ascunzişurile codrilor. În acest context istoric, au apărut , în bazinele Cibinului şi Târnavelor, ale Someşului şi Crişurilor , insule rămase mai puţin locuite de autohtoni, care ulterior au fost populate de maghiarii ajunşi ca val migrator în Câmpia Panoniei, unde s-au aşezat definitiv şi s-au organizat ca stat, şi care apoi au expansionat şi în teritoriile dacice rămase mai puţin populate. Pentru că numărul lor nu era atât de mare, încât să ocupe întreg teritoriul rămas mai puţin populat, regele lor a încuviinţat popularea unor ţinuturi dacice mai libere din această zonă , la 1142, cu populaţia saşilor , a cărei teritorii au fost inundate catastrofal de Marea Nordului.
Populaţia autohtonă dacică latinizată, prin impunerea administraţiei şi instituţiilor romane , inclusiv a limbii latine, pe periada de 170 de ani de ocupaţie romană a Daciei, acum retrasă în munţi , în alte locuri dacice, mai izolate, s-a ocupat aici cu creşterea animalelor, la început , pentru un strict existenţial, apoi cu exploatarea lemnului întinselor păduri, cu construirea de colibe şi sălaşe, transformându-se ,în munţi, într-o civilizaţie de “ colibaşi”, cu un potenţial economic tot mai ridicat, din creşterea animalelor şi din exploatarea lemnului. Aceştea vor comunica între ei economic şi social, la început pe cărări ascunse şi se conduceau după legea locului “ jus valachicum”. Mărginenii Sibiului , în fapt, în majoritate dacii fugiţi de la şesuri, au supravieţuit aici, în ciuda valurilor de migraţii răsăritene şi de ocupaţie cu populaţiile de maghiari şi saşi a terenurilor de şes.. Ei nu au încetat să se dezvolte economic şi social ,aici, chiar în condiţiile vitrege ale munţilor şi a tranhumanţei, ceea ce a permis tot mai mult schimburile economice, în special cu produse zootehnice şi lemn ,iar prin penetraţia expansivă a acestora de la munte la şes în piaţa populaţiilor de maghiari şi de saşi , aceştea vor reuşi ,în timp, chiar strămutarea în mod gradat în spaţiile lor de cuvenienţă strămoşească!. Mai mult, migrarea lor în munţi, în spaţiile de relief frămmântat, în acel spaţiu ondulat, identificat de Lucian Blaga în metafizica universului mioritic, avea să-i transfere definitiv din spiritul unui spaţiu ontologic plan, al şesurilor, mai puţin ondulat, în spiritul unui spaţiu învălurat intens, determinant al reperelor matricei spirituale şi de civilizaţie, emblematice Mărginimii Sibiului.
De aceea, se cuvine a introduce astăzi, în circuitul cultural şi turistic naţional şi european, localităţile Mărginimii Sibiului , fără selecţie şi, îndeosebi, ca un model antropologic existenţial şi se poate comenta imaginea matriceală ontologică şi spirituală a aşezării Gura Râului, ca un reper mărginean. Pentru că, intrând în această aşezare din Mărginime, aşezată de la poala Cindrelului, până “sub Iezere” , o simţi hărăzită de Dumnezeu a exista în acest cadru pitoresc , fascinant şi de invidiat, îi vezi gospodăriile îngrijite şi străjuite de semnul crucii aşezat pe frontispiciul de la stradă al fiecărei case şi poţi lesne gândi cum aici obiceiurile şi tradiţiile populare au putut fi spiritualizate şi sublimate de poetul şi cărturarul George Coşbuc în poemul “ Nunta Zamfirei”, iar Lucian Blaga avea să esenţializeze, tot aici, matricea ontologică a spaţiului mioritic şi să statornicească principiul ontologic “ Veşnicia s-a născut la sat”, ingerii cristici cu-vântându-i gândul din casa preotului Manta ( Gheorghe Apetroae, Gura Râului , frumoasă aşezare…,Tribuna Sibiului din 25 ianuarie 1999 ).
Spaţiile lor eterne aveau să imprime generaţiilor noi mărginene, trăirile în imaginile perene, de dorul cosmic al locurilor! Şi numai acest dumnezeiesc spaţiu, atât pentru cei plecaţi de aici, în transhumanţă, cât şi pentru cei locuind mereu în el ,rămaşi în truda locurilor şi în aşteptarea celor plecaţi din ele, trăindu-le întoarcerea, putea să-i copleşească dorul şi zbuciumul existenţei , atăt pe cei rămaşi cât şi pe cei plecaţi, iar dorul lor , cel mai intens aici, în condiţiile antropologice ale acestor locuri mărginene aveau să şi-l aline prin doine şi prin cântece , în tradiţia şi graiul locurilor.
Numai acest spaţiu învălurat , mioritic, de dor, mult mai cromatizat şi mai teofonicizat decât spaţiile plane, de şes, va reuşi să-i recheme, reverberând cu intensitate , pe cei plecaţi din el şi să-i adune la obârşie, în răsărirea lor din mijlocul munţilor şi al stâncilor, din orice spaţii în platitudine şi să rămână înrădăcinaţi în el pentru eternitate, adică în satul de acasă, satul lipit de munţi, satul stabil şi neclintit, de obârşie păstorească.
De aceea, nu puţini sunt românii din Mărginimea Sibiului, care pentru păstrarea locurilor şi graiului strămoşesc , şi-au dat din plin jertfa lor de sânge pe altarul unităţii naţionale şi, în fond, aceasta este soluţia , de mare responsabilitate, în exerciţiul de destin al fiinţei neamului.
Se cade, dar, să considerăm , acum , la confluenţa dintre două milenii , lupta de cristalizare culturală şi spirituală a neamului românesc din toate timpurile, de pe aceste locuri , ca de pe multe altele etern româneşti, de dobândire sau redobândire, de apărare sacră prin jertfă, a gliei strămoşeşti, glie de prea multe ori sfârtecată de străinii de locuri şi de neam, de luptă pentru libertate ,pentru drepturi democratice şi civilizaţie naţională, principii de existenţă proprii dreptului nostru genetic , istoric, proprii tradiţiilor şi aspiraţiilor noastre naţionale.
Este, dar, de datoria oricărui bun român , acum , ca şi înnainte, acum şi din totdeauna , de a memora în graţie deplină pe oamenii care au contribuit la conservarea şi întărirea identităţii noastre naţionale şi în speţă, pe oamenii politici şi de cultură,de spiritualitate românească şi nu puţini au fost fiii Mărginimii Sibiului. Luând de model, ASTRA, dintre aceste personalităţi mărginene, multe au fost active în lupta de identitate naţională a românilor în Asociaţiunea pentru Literatura şi Cultura Poporului Român – ASTRA, implicate profund , sub stindardul naţional al ASTREI , în actul de Unire a românilor , de la 1918, ca şi în cel al consolidării Unirii, după 1918 .
Asemenea multor locuri româneşti, încărcate strălucit de spiritul adânc şi înalt al conservării matricei spirituale naţionale , locurile Mărginimii Sibiului, încărcate de mileniile de umanitate şi spiritualitate naţională constelară aveau să sublimeze, în oamenii lor de seamă, principiile unei existenţe culturale şi spirituale româneşti nobile şi intens creatoare.
Desigur, la un loc de cinste vor fi aşezaţi oamenii cei mari ai Săliştei Sibiului şi se cuvine îngăduinţa de a enumera chiar şi numai câţiva dintre aceştea, precum: profesorul Onisifor Ghibu (1883-1972), cel care a propagat idealurile de unitate naţională ale ASTREI în Basarabia, istoricii prof. univ. Ioan Lupaş (1880-1967) şi prof. dr. Ioan Moga(1902-1950), filosoful hegelian, academician D.D. Roşca( 1880-1967), academicianul Andrei Oţetea- Sibiel (1984-1972), publiciştii Axente Banciu ( 1875-1959) şi Dumitru Lepădat (1861-1954), cineastul Victor Iliu ş.m.a. De reţinut numele primarului săliştean Toma Lupaş ,un inimos săliştean contemporan nouă care, conştient de valorile culturale si spirituale istorice ale Săliştei Sibiului , în perioada primatului său , a punctat, prin actualizarea valorilor istorice săliştene , restituirea ,acestei localităţi mărginene, a personalităţilor sale.
Răşinarii Mărginimii Sibiului , la fel ca şi Săliştea Sibiului , are marele merit de a ajunge într-o perioadă importantă un exponent cultural şi spiritual pentru destinul nostru naţional , prin adopţia marelui ierarh mitropolit Andrei Şaguna şi deveni leagănul ortodoxismului în Ardeal, dar şi pentru că a dat naţiunii române mai mulţi oameni de seamă. În primul rând l-a dat pe poetul şi omul politic Octavian Goga, identificat cu poetul cel mai de seamă al Ardealului, un împătimit şi un înflăcărat luptător naţional pentru întregirea ţării( Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972), cu Ardealul robit de unguri şi cu Bucovina furată şi sfârtecată de habzburgi( Octavian Tăzlăuanu, 1915)…. Lângă Octavian Goga am putut aşeza şi alte personalităţi răşinărene. Amintim ,aici, pe dr. Daniil Popovici Barcianu (1875-1900), botanist, pedagog, publicist, secretar al ASTREI, semnatar al Memorandumului de la 1892, apoi publicistul şi politicianul agronom Eugen Brote (1850-1912), doctorul Traian Bratu (1875-1940) şi , nu în ultimul rând, generaţiile nobile de preoţi Cioran, care aveau să dea universalităţii spirituale pe filosoful Emil Cioran şi de preoţi Barcianu, din care a descins , după cum bine am fost informat , şi vicepreşedintele şi secretarul literar actual al ASTREI, prof. Virginia Hodorogea.. Legat tot de Răşinari,de spaţiul cultural-spiritual mărginean, cu prisosinţă trebuie revenit şi memorat Andrei Şaguna(1808-1873), cel care a păşit neînfricat în fruntea mişcării naţionale, în tumultul revoluţiei române de la 1848, cel care a restaurat Vechea Mitropolie a Transilvaniei, desfiinţată la anul 1702 şi restaurată de acesta în anul 1853, cu reşedinţa la Sibiu, cel care ,în anul 1861, obţine dreptul de înfiinţare a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, o asociaţie care avea să devină templu de cultură şi spiritualitate naţională ,până în anul 1946 şi să redevină, după 1990, o mare tribună de luptă , prin literatură şi cultură, pentru realizarea idealului etern de unitate naţională a populaţiei din spaţiile continuu româneşti, iar răşinărenii l-au adoptat pe Andrei Şaguna pentru eternitate, gâzduindu-l , într-un mausoleu somptuos,întru odinna sa veşnică.
Să nu uităm ,apoi, originea, tot din Mărginimea Sibiului, din Sadu , a marelui cărturar român, Inochenţie Micu Clein (1692-1768). Acesta a fost consilier imperial, baron şi membru al Dietei Transilvaniei, filosof şi preot ,episcop greco catolic român, mare iluminist şi luptător pentru confesiunea sa şi pentru drepturile românilor cuprinse în codixul “ Supplex Libellus Valachorum şi, tot din Sadu , Samuil Micu Clain(1745-1806),teolog, istoric, filolog, filosof iluminist, reprezentant de seamă a Şcolii Ardelene , cel care a elaborat fundamentele filosofice ale mişcării spiritual-culturale ale Şcolii Ardelene( Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania).
Să nu uităm că în ţinuturile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş şi-a petrecut o bună parte din ultima perioadă a vieţii sale, Constantin Npoica (1909- 1987), filosof, eseist şi scriitor. Constantin Noica, doctor în filosofie, cu afinităţi spre fenomenologia elaborată de Martin Heidegger ,şi ale cărui seminarii le va frecventa, la Berlin, acuzat de susţinerea ideologiei legionare , între anii 1949-1958 îl vom găsi cu domiciliu obligatoriu la Câmpul Lung Muscel., iar din anul 1958 arestat şi eliberat în anul 1964. Din anul 1964, până în anul 1974 lucrează la Centrul de Logică , ca cercetător şi ţine seminarii private de filosofie platonică, kantiană şi hegeliană, printre discipolii seminarişti care l-au frecventat şi printre corespondenţii epistolari, numărăndu-se şi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Sorin Vieru şi alţii. Începând cu anul 1975 , îl vom găsi în spaţiile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, acolo unde timp de 12 ani a reflectat asupra cu-vântului scris şi rostit, asupra fenomenologiei de fiinţare-întrufiinţă şi asupra adevărului -aletheiei socratice ,fiind deschis în permanenţă dialogului cu discipolii şi numeroşii admiratori ai săi ( Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş) . Este înmormântat în luna decembrie a anului 1987, lângă Schitul Păltiniş, spre a rămâne, după dorinţa sa, ontologic , în eternitatea materială şi spirituală a spaţiilor mărginene.
Iată, dar, ce densitate de creativitate culturală , spirituală şi ştiinţifică se află , pe stâncile spirituale, în solul economic şi cultural şi spiritual, fertil al locurilor mărginene!
Iată aceste principii existenţiale de civilizaţie generate de tradiţiile istorice ale acestor locuri, absorbite cu nesaţ de noile generaţii, spre a se nutri în conştiinţă şi împlini naţional, prin rădăcinile viguroase, ancestrale! Iar acest spaţiu , constituit din elemente geografice , economice, culturale şi spirituale mărginene, componente principiale ale spaţiului şi câmpului spiritual românesc,constituie un factor prim, reper de geneză naţională unitară. Acesta este, în fapt, şi dezideratul ASTREI , de la înfiinţarea sa, ca şi cel de acum. Ea s-a aprins stea transilvană pentru a arde, în luminare naţională cu flacăra idealurilor româneşti de libertate şi unitate , emanaţii ale revoluţiei de la 1948 şi , în aceeaşi măsură, din spiritul de latinitate şi românism al Şcolii Ardelene, pentru a se înălţa în iluminare şi deveni, prin propagarea culturii şi ştiinţei, călăuza şi modelul de formare a conştiinţei noastre de naţiune unitară multimilenară.
Prin ce reuşea, dar ASTRA, încă de la 1861, acest imperativ românesc din prim-planul Mărginimii Sibiului, devenit naţional ?!. Prin seminţele nobile de cultură, îndeosebi transilvană, pe care aceasta le-a semănat cu sârg,în din ogorul spiritual- cultural românesc, ca să răsară iubirea fraternă, unitatea în gând şi în simţire, românească, pentru a creşte şi a rodi un spirit înalt naţional, civilizator, în toate sufletele- şimţirile şi conştiinţele române din toate spaţiile noastre existenţiale.
Vorbind de modele, în lupta ASTREI, dusă în toate planurile, pentru săvârşirea Întregirii şi conservării unităţii naţionale, luptă câştigată şi consfinţită prin actele politice de la 1918, la locul de înaltă cinste se află mulţi astrişti din Mărginimea Sibiului.
Un model , graţie succeselor economice şi cultural- spirituale, în desăvârşirea Unirii, îl constituie aşezarea mărgineană Săliştea Sibiului. Această aşezare a fost reprezentată semnificativ la Adunarea de la 1 Decembrie, de la Alba Iulia, de 12 delegaţi. Mai mult,dintre delegaţii acestei aşezări, istoricul prof. univ. dr. Ioan Lupaş, medicul dr. Nicolae Comşa şi învăţătorul Dumitru Lepădat, toţi membri activi ai ASTREI Sălişte şi colaboratori distinşi ai ASTREI centrale, au avut înalta cinste de a fi aleşi în Marele Sfat Naţional Român.
Ca şi înainte de 1918, ca şi atunci, la 1918 şi astăzi, condiţiile culturale şi sociale ale populaţiei româneşti ,în principal din spaţiile populate şi de alte naţionalităţi, tot mai mult se deteriorează. Şi aceasta se întâmplă, în principal în condiţiile unei ofensive politice panmaghiare , netolerante, cu susţinere politică ,în inconştienţă, cu multă uşurinţă, chiar de la Bucureşti, pe toate planurile. Suntem la timpul când în propria lor ţară , românii din aceste spaţii conlocuitoare sunt tot mai îngrădiţi, în variate forme, în a se manifesta cultural şi spiritual, în graiul şi tradiţiile lor,simţindu-se singuri în propria lor ţară, când agenturile străine şi uneltele lor de aici, trădătorii noştri de neam, încearcă să propage chiar şi autonomia Transilvaniei şi mai nou, federalizarea, când cei parcă cuprinşi de hipnoză au luat act ,dar au uitat cu uşurinţă de atrocităţile comise de instituţiile austro-ungare şi maghiare asupra populaţiei autohtone – române în decursul secolelor în propriile, în legitimile sale spaţii existenţiale , notând , numai, din experienţa negativă distrugerea sutelor de lăcaşe de cult ortodox de către armata austro-ungară în Transilvania şi tortura intelectualităţii româneşti, a celorlalţi români în aşezările ocupate de instituţiile maghiare, cu fanatism şi sadism, în urma odiosului Dictat de la Viena, din 1940.
ASTRA rediviva trebuie să vegheze şi astăzi ,ca şi înainte de 1918, la unitatea naţională, la reîntregirea naţională şi la conlocuirea armonizată a tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate din toate spaţiile etern româneşti. ASTRA a devenit , deja, prima societate culturală naţională competentă cultural şi capabilă de a reuşi, într-un termen scurt, să înlocuiască din spiritul multor locuri româneşti elementele antinaţionale şi să-l înnobileze cu elemente cu valenţe naţionale, de armonizare interetnică, un model constituindu-l , în acest sens, Mărginimea Sibiului.
ASTREI îi revine, dar, sarcina să conştiientizeze, în primul rând tineretul român intelectual de necesitatea conservării şi întăririi unităţii naţionale, prin actul de cultură şi prin progresul economic al populaţiei din fiecare aşezare românească , să-l antreneze într-un demers economic, social şi politic unitar naţional, favorabil naţiunii române , în spaţiile ei, de aici, ale Mărginimii Sibiului şi de pretutindeni.
Să esenţializăm, dar, în acest final al comunicării mele, că munca cu folos, graiul , dorul, doina, folclorul , în general, apoi portul, dansul , artizanatul şi tradiţiile locului sunt principii ale etnogenezei poporului român, ce curg osmotic în eternitatea culturală şi spaţială românească, filoane de aur, de tezaure cultural-spirituale, nestemate mult râvnite de alţii şi care sunt la mare cinste aici, în Mărginimea Sibiului, o vatră incinsă de românism, o mină bogată de cultură şi spiritualitate, de valori umane care reuşesc să identifice în eternitate un ţinut nobil româmesc , căruia cu greu îi poate fi depăşită strălucirea bogăţiei sale milenare! Gheorghe Apetroae Sibiu, membru fondator şi activ al ASTREI rediviva, publicist.
COLOCVIUL CULTURAL - SOCIOLOGIC DE LA SIBIU
Discurs encomiastic la deschiderea lucrărilor Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu ,ediţia a patra, de scriitorul Gheorghe Apetroae – Sibiu, organizator---
¤ INTRODUCERE---
Ediţia a patra a Colocvilui cultural sociologic de la Sibiu se desfăşoară sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Cultural Sibiu, a domnului director profesor Vasile Crişan , reprezentat la lucrări de domnişoara inspector prof. Aurelia Marcu şi are loc în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România din strada Tribunei. În acest context, ca organizator al acestui colocviu şi în numele colaboratorilor mei la realizarea tematică a acestuia, ţin să mulţumesc celor două instituţii pentru generozitatea gestului lor amfitrionic.----
Rostul acestor colocvii cultural sociologice , pe care le-am iniţiat personal în anul 2001 în cadrul acţiunilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA, este acela de a identifica axiologic şi reliefa personalităţile româneşti din domeniul culturii şi din celelalte sfere ale societăţii, în dreptul spaţiului lor istoric şi contemporan , pentru contributiile conceptuale şi artistice în elevarea acestor domenii,pentru aportul lor sistemic în construcţia fortificaţiilor culturale, spirituale şi ştiinţifice sindinamice ale poporului nostru în spaţiul cultural şi social european., de-alungul istoriei sale milenare.---- De această dată am gândit la rolul acestei ediţii a colocviului în actualizarea celui care a fost Mircea Vulcănescu, sociologul şi eticianul român implicat social, acum când se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. Acesta, făcând parte din pleiada de stele ale culturii româneşti ,amintind de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica,, Petru Comarnescu, H.H. Stahl ş.a. , acesta prin întreaga sa activitate s-a remarcat ca un apreciat publicist şi sociolog, un strălucit tehnocrat , cel care deşi regretabil de repede a fost golit de biologic, spiritualitatea-I adâncă continuă a ne vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor sacri.----
¤ SCURTE REFERIRI LA EDIŢIILE ANTERIOARE
Pentru început , ca iniţiator şi organizator al colocviilor cultural-sociologice de la Sibiu, îngăduiţi-mi, vă rog, a realiza o retrospectivă a acestor colocvii, nominalizând principalele teme şi participanţii cu studii şi comunicări la ediţiile anterioare, precum şi a releva succint istoricul apariţiei şi consolidării sociologiei ca disciplină fundamentală în ierarhia ştiinţelor social-umane.----
Primul colocviu pe care l-am organizat în anul 2001 a avut ca temă generală “ Rolul raţionalismului în dezvoltarea societăţilor umane”. ----Această temă a înflăcărat spiritul cărturăresc al unor reputaţi magiştri de la institutele universitare din Sibiu, răspunzând la chemările mele persoanalităţi cu o activitate prodigioasă în planul cultural- filosofic şi ştiinţific al Sibiului.--- .Amintim pe domnul prof. univ.. dr. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie,directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, mult considerat prin participarea constantă a domniei sale cu comunicări în toate colocviile anterioare ediţiei de astăzi, un prim exponent al acestei activităţi cultural- sociologice.---- Tema prezentată de domnia sa în primul colocviu a fost “ Raţionalismul cartezian reflectat prin prisma criticismului raţionalist kantian şi raţionalismul contemporan la Ferdinant Gonseth, Jean Piaget, Gaston Bachelard, Karl Poper şi Thomas Kuhn. Tot la prima ediţie a colocviului cultural sociologic de la Sibiu, conferenţiarul universitar dr. Anca Sârghie de la Universitatea “Lucian Blaga “ din Sibiu, a comunicat doct despre “Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica”. De asemenea prof. univ. Alexandru Cinteză , specialist în astronomie şi teoria erorilor , a comunicat despre “ Incertitudine, hazard şi ştiinţă , sau despre opoziţia dintre raţionalismul cartezian şi empirism” Personal am comunicat despre “ Principiile raţionale admise în concepţiile sociologice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi ale “Noii Filozofii” cu extrapolări şi valorizări ideologice în planul politio-social al societăţii româneşti contemporane”.----
Referindu-mă la cea de a doua ediţie a Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu, care a avut loc în anul 2002, în această ediţie s-a abordat o tematică mai variată pe domeniul valorilor culturale româneşti, raportate la cele europene.--- A fost de substanţă cultural- sociologică comunicarea şi intervenţiile realizate de prof.univ. dr. Ioan Mariş , de la Universitatea “Lucian Blaga”. Acesta a prezentat studiul “ Conceptul de blagism în filozofie şi literatură”.--- De aceeaşi factură a fost şi participarea preotului prof. univ. dr . Ilie Moldovan. Acesta a comunicat “Despre valorile cultural- religioase şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică, cu referire la Toma d-Aquino, Soren Kierkegar şi Louis Lavelle. --- In acelaşi context , prof. univ . dr. Alexandru Hudiţeanu a dezvoltat în cea de a doua ediţie a colocviului, tema “ Valori ale umanismului”, iar profesor Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al Asociaţiunii “ASTRA” a comunicat colocviului, într-un eseu eclatant, încărcat de un tezaur de metafore, despre “ Goga, poet al lacrimei”.--- Personal am comunicat despre “ Critica antropologiei existenţialiste şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural ştiinţifice”.----
În ediţia a treia, din 26 decembrie , 2003, am conceput şi promovat în colocviu tema generală “ Consideraţii filozofice cu privire la evoluţia valorilor culturale şi rolul culturii în sistemele sociale contemporane”. Au fost abordate din spaţiul cultural naţional, cu extrapolări la cel cultural european şi internaţional , aspecte privind conflictul valorilor în desăvârşirea ansamblurilor culturale naţionale, liberalismul cultural, libertatea naturală a creaţiei, raporturile dintre cultură, religie şi ştiinţă în dinamica societăţilor contemporane şi protecţionismul în cultură, ca mijloc de ierarhizare socială.--- După ce am relevat aspectele principale din sfera culturală a socialului contemporan, în intervenţia sa, prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu, a comunicat despre “ Definirea valorilor culturale “,relevând ,în context, raportul dintre subiectul cognoscibil şi realul social concret şi pragmatismul cultural promovat de Richard Rorty , cu cuantificările raţionale de “dat “ şi “adus” în planul creaţiei şi al cunoaşterii sociologice şi despre cunoscutul său concept” Moartea epistemologiei” ---.Prof. Adina Vlaicu, inspector la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a comunicat despre “ Cunoaşterea şi valorificarea talentelor şi geniilor creatoare, premise ale marii culturi”, iar prof. univ. Alexandru Cinteză a comunicat despre “Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane”. ---In aceeaşi ediţie, preot drd. Florin Oancea, scriitor, redactor-reporter la televiziunea PROTV a comunicat despre “Admiterea în identificarea şi promovarea valorilor culturale şi etico-sociale a conceptului sincategorematic în sintagma “ ascultă şi cealaltă parte”, tot mai puţin respectat de oportuniştii culturali ai perioadei post-revoluţionare .--- Personal am comunicat despre “ Conflictul valorilor culturale în sistemele sociale contemporane şi despre liberalismul cultural”. Am promovat ,de asemenea, în acest colocviu o analiză cu privire la condiţia actuală şi de perspectivă a culturii naţionale şi pe care am intitulat-o “Manifestul Cultural de la Sibiu “,structurat în 16 capitole, o reflexie socială privită cu interes de toţi participanţii la lucrările colocviului.---
Dacă primele trei ediţii ale colocviului le-am organizat sub egida Asociaţiunii “ ASTRA”, a cărui membru fondator sunt, a Bibliotecii “ASTRA” şi a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, a patra ediţie, cea de astăzi, din unele motive tehnice, am organizat-o sub patronajul direct al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu. Această ediţie, a 4-a , cu tema „ Mircea Vulcănescu, 100 de ani de la naşterea sa”, raportată la primele trei , reuneşte un număr mai mare de personalităţi din viaţa universitară, culturală şi socială a Sibiului, demonstrând interesul pentru factura ştiinţifică înaltă a primelor trei ediţii, pentru reuşita acestei manifestări iniţiate şi organizate în spaţiul cultural- social al Sibiului. ---Tema generală a acestui colocviu, fiind “Contribuţia lui Mircea Vulcănescu la definirea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti şi de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti , cu raportarea problematicii sociologice româneşti contemporane la sistemele sociale create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt”, această consider că este de mare actualitate şi valoare ştiinţifică sociologică şi de aceea mi-am propus să o relevez cu ocazia împlinirii, în acest an, 2004, a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai importanţi gânditori existenţialişti români.--- În cadrul acestei ediţii, care promovează un dialog deschis între participanţi , relevez următoarele studii şi comunicări tematice:---1. Influenţa factorilor etico-psihologici în dinamica societăţii româneşti- prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu;--- 2. Mircea Vulcănescu şi “Dimensiunea românească a existenţei- conf. Univ. dr. Dumitru Chioaru;--- 3. Mircea Vulcănescu, gazetar- prof univ. dr. Ion Dur ;--- 4.Prezenţa divină ân studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu şi Ioan Covrig Nonea- preot prof. univ. dr. Ilie Moldovan; ---5. Mircea Vulcănescu şi dimensiunea religioasă a existenţei- preot drd. Florin Oancea şi , în sfârşit, --- tema a 6- a „Raportarea sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt. Despre alienare şi depersonalizare în societatea unidimensională” îmi aparţine, ca referent în acest colocviu. ---Celelalte teme programate în cadrul acestei ediţii, aşa cum au fost mediate în presă şi în celelalte medii de informare nu pot fi momentan abordate din cauza unor indisponibilităţi neprevăzute pentru raportori.--- In plus de cele relevate până acum, doresc să apreciez, la cele mai înalte cote de moralitate şi recunoştinţă, prezenţa cu studenţii de la secţia de sociologie- etologie a prof. univ. dr. Corneliu Bucur , senator, care după cum ştiţi ,în funcţia sa de director general al Muzeului Tehnicii şi Tradiţiei Populare “ASTRA”, a militat necontenit ,de decenii, pentru promovarea valorilor cultural-sociale în integritatea spaţiului naţional - românesc.---
Trecând, la alte aspecte organizatorice ale acestui colocviu, ţin să apreciez acceptarea domnilor profesori universitari Ion Dur, şeful catedrei de filozofie şi jurnalistică din cadrul Facultăţii de Jurnalistică şi Filozofie Sibiu şi Ilie Moldovan , conducător de doctorate în cadrul Facultăţii de Teologie Sibiu de a asigura moderarea lucrărilor acestui colocviu.--- Sper ca domniile lor să selecteze din tematică şi să includă în dialog , in acest periplu pe domeniul operei şi activităţii cultural sociologice a gânditorului , spre interpretare şi valorizare, acele elemente de cunoaştere sociologică, existenţialiste, elaborate de Mircea Vulcănescu, şi să monitorizeze intervenţiile în direcţia conturării personalităţii sale, astfel ca toţi participanţii să-şi poată releva în comunicări şi intervenţii principiile tematice cu şansa construirii , în sinteze şi concluzii, de noi concepte şi tipologii sociologice , specifice socio-toposurilor româneşti ce pot fi informatizate şi valorizate politic de societatea românească contemporană, în soluţionarea ipotezelor şi a condiţiilor limitative din socialul contemporan, constituindu-se, astfel, un vectori pozitivi ai cunoaşterii sociologice contemporane în construcţia durabilă , axiologic - dorită a societăţii româneşti.
¤---REFERIRI LA ETAPELE DE FORMARE A SOCIOLOGIEI CA DISCIPLINĂ INDEPENDENTĂ
----Trecând la o altă etapă a intervenţiei mele în deschiderea lucrărilor acestui colocviu, aşa cum am ţinut să remarc de la începutul intervenţiei, voi încerca să realizez o foarte scurtă incursiune istorică in câmpul practicii sociologice, pentru ca auditorul, format în cea mai mare parte din studenţi de la secţiile de jurnalistică, filozofie şi etnologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, a căror participare o salut , mulţumindu-le pentru participare, să se familiarizeze cu problematicile cultural-sociologice şi să se introducă facil în dezbaterea colocvială .----
Vă rog să acceptaţi acest demers, chiar cu riscul de a răpi un anumit timp din dezbaterile colocviului, pentru care, vă mulţumesc. ----- Stimaţi participanţi! Se ştie că a existat întotdeauna şi pretutindenea , o nevoie de legitimare a construcţiei sociale, de descoperire şi valorizare a arhitecţilor sociali autentici, precursori ai sistemelor cultural sociologice din perspectiva sociologică.--- Să luăm, aşadar, ca primă etapă sociologică, sofismul. Fiecare om , desigur în contextul subiectiv relaţionat la cel obiectiv, are adevărul lui, va afirma Protagoras. Orice judecată, cu referire şi la social, este adevărată, tot el o va susţine.--- Nici o judecată, bineînţeles, şi în contextul subiectului interelaţionat social, nu este adevărată va susţine Gorgias.--- Aceste afirmaţii, făcănd abstracţie de acele paradoxuri insolulubilio - sincategorematice, deci contradictorii, în realitate sunt echivalente, de unde o realitate a adevărului este imanentă în construcţia istorică a societăţilor.--- Dar doctrina sofiştilor va fi combătută categorial- aletheic, de Socrate. Acesta va arăta că ştiinţa are ca obiect generalul şi ca instrument de percepere şi măsurare a generalului, conceptul.---Prin instrumentul “Concept” se realizează acordul omului cu el însuşi şi cu alţii. Iată, dar, de pe atunci, o evidenţă a inter-relaţiilor generale - sociale , faptul că Socrate va releva, prin formularea de concept că “ Certitudinea adevărului este subiectivă- relativă” . în planul social.---
Platon, încercând să dea certitudinii o semnificaţie obiectivă( în raportul dintre subiect şi natural-social), afirma existenţa conceptelor socratice în afara noastră, deci ne-subiective. Este vorba , dar de epistemologia “realistă” greacă născută din reflexiile idealist-raţionaliste ale lui Platon în încercarea de a formula legile gândirii logico-matematice (Platon: Fedon; Lysis; Timaios; Phaidros; Menon-Anamnesis; Republica,XIII; Phaidon; Cratylos ; Symposion şi ale lui --- Aristotel asupra logicii ( Aristotel:Primele analitice; Analiticile secunde; Metafizica) ,toate, ca ştiinţe ne-experimentale, la acea dată.--- În acest registru filosofic ni se relevă faptul că Platon va situa ideile (eidos) într-o lume exterioară a subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor va deveni la Platon şi teorie a existenţei, realitatea, devenind, astfel, principială, direct dependentă de intelegibilitate. Pentru că pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există, pentru el, generând astfel principiul existenţialist al idealismului pur. ---- Aristotel va atribui ideilor- analitice sau formelor-geometrice ,din perspectiva naturală şi din perspectiva socială “ o existenţă şi un rol independent de subiect şi al căror rol (al ideilor şi al formelor) este “însuşi” şi subiectul, subordonat, dar nu va specifica toposul ideilor şi formelor, poziţia lor spaţială , şi interioară, deci subiectivă, cum o rezolvase Platon, într-o lume exterioară subiectului, abandonându-le într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului. --- A fost rândul istoric al raţionaliştilor, începând cu Rene Descartes, neoraţionaliştilor, prin exponentul lor Imannuel Kant ,pozitiviştilor , reprezentaţi , în principal, de Auguste Comte,cel care introduce printre primii şi termenul de sociologie în stiinţele cunoaşterii scientiste şi, în sfârşit , a neopozitiviştilor existenţialişti scientisti, din cadrul „Cercului de la Viena”. ---
¤---CONTRIBUŢIA LUI MIRCEA VULCĂNESCU LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE DE LA BUCUREŞTI.---
În ţara noastră,în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de Dimitrie Gusti, a cărui asistent a fost, a devenit un reper în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. ---A reuşit acest lucru prin promovarea în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică, a epistemologiei sociologiei, prin perceperea sau descoperirea multitudinii inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale - existenţiale şi , desigur, în extrapolare istorică, din perspectiva sociologică cu oricare epocă existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.--- Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru prin interesul manifestat în cunoaşterea cât mai completă a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale , cu un demers sociologic-epistemologic implicativ pozitiv.--- Pentru susţinere, voi releva mai jos un segment din textul elaborat de Traian Herseni cu titlul originar” Mircea Vulcănescu (1904-1952) text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, relevând în subtitlul textului că “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” ---Voi reda ,în continuare, spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: [[ “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.--- De asemenea, cu privire la teoria raţionamentului experimental Traian Herseni a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea Vulcănescu, şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. ---Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.--- Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa socială laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”. --- Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. --- Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să folosească sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând ,după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.) raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată…---Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri,inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice,în extrapolări similitudinale, ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…---Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filozoful” şcolii, dar şi “economistul” ei,…ne-a rămas de la el un studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…va releva Herseni.--- În ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste cercetări se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale: 1. una fenomenologică şi 2. Alta etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”. Numai Petre Andrei în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive" în sociologie, metodă calitativă prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .---- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă”…---De o profunzime neobişnuită sunt … ideile lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici. De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”.--- De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune proprie la influenţa acestor împrejurări.--- De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. ---- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei tradiţionale a trecutului îi opune inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.(subl. în orig.) ----Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social, nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze exterioare, ci trebuie să aibă recurs la un determinism finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .---- Am redat , aşadar, părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970, în cadrul colecţiei” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.
---- Aş mai releva referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la spiritul de dăruire pentru promovarea valorilor româneşti şi universale,a lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “
--- În acelaşi context, de data aceasta , asupra istoricului aspectelor cunoaşterii epistemologice a problematicilor sociale umane, vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic , pe care Mircea Vulcănescu le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova a acceptat chiar şi răstignirea pe altarul tragic al societăţii .
Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic, să zicem „Fides quaerens intellectum” , să vă mulţumesc, încă odată ,dumneavoastră, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice şi să ofer conducerea lucrărilor moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . ---- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.
GHEORHE APETROAE
TIPOLOGIA ENERGIILOR CULTURALE
Eseuri, cronici, confesiuni şi articole de presă
- GHEORGHE APETROAE SIBIU.....FRAGMENTE… Despre incantaţia finalităţii, Christian Morgenstern…Cântece de spânzurătoare..Gheorghe Apetroae Sibiu, eseu.
Epistemologic, in-existenţa heideggeriană a-sein generează ontic şi ipotetic o criză a metaphys-icii, într-o incantaţie a finitudinii (prin desfiinţare) cu forţa nihilismului fenomenologic husserlian, în fiinţă, în “Logosul” distrucţiei,în esenţă speculativ şi, invers, in constructio-compositum, prin raţionalismul cartesian, în receptarea sensibilului , fiinţării temporale a formelor aristotelice şi ordinii universale în atemporalitate.Se receptează,dar, dia-logosul maieutic-socratic şi aletheicul platonic în diversitatea fiinţării şi cunoaşterii metafizice, în contrast cu finitudinile ontice personaliste. Distrugerea limitei, într-o evidenţă antropologică, neglijabilă la sferele universalului, este susţinută de neo-pozitivismul scientist fundamentat material- spiritual-dual de Scoala de la Viena. Se regenerează – dialectizează,astfel, ontologicul, în perpetuu tangaj între atemporalitate(nihilum nil – tempora)
şi temporalitatea-zeit, existenţială şi non-determinată, în limite ontice, ambele fiind categorii în transcendere pe via platonică ideatică a prezenţelor formale dialectic -dinamice,cu proiecţii în structuralismul naturalist fenomenologic, apriori-cauzale, kantiane. Este vorba de un ontologic în sine(noumenon- Da-sein) în transcenderea sinelui şi în alt..(alter ego), determinat şi evidenţiat aici de idealismul biologist pozitivist limitativ,de la Auguste Comte la Hegel şi Schelling, în coordonate spaţial-temporale , dar nesemnificate în universal, limitate. Este un ontologic aletheic înzestrat cu forţa principiilor(“Grund”-satz) universalităţii şi individuaţiei, ambele- principii axiologice ale transcendenţei, de speţă convenţional pseudoangelice,estetizate, obiectivând în formele corporale-aristotelice armonic simetrice leibniziene- in principium rationis-, într-o permanentă culisare şi în spiritualizare, duale şi universale angajate spre finalitatea ontică a universalului. Asistăm la o mobilitate axiomatică între metafizica transcendenţei non-iconice- material-spirituale şi materia pură, dialectizată în substanţa ei cu voinţă universală şi cu valenţe posibil gânditoare sau posibil reflexive, în exerciţiile reprezentării schopenhaueriene. Asistăm la extrapolările nelimitei şi ale nedefinitului material la formele monadice, expresii metafizice duale ale nemărginirii nemărginitului spaţial-temporal în universal. Se actualizează realul în sensibilul ireal şi se dimensionează existenţe genezic temporale dialectice, cum ar fi cele în dinamica spiritului intelectiv uman humeian, în evolutiv, caracteristici canonice ale biologicului antropologic schelerian, cu valenţele-i sociologice formale sau, printr-o nouă extrapolare, la orice – aposteriori- (Wie-sein) socio- biologic în climaxul absolutului axiomatizat de depăşirea trecerii spre neînceputurile ontice. Aceasta, numai spre evidenţa unor orientări raţionalist-dialectice în explorarea (i)cognoscibilităţii diversităţii duale a universalului şi a metafizicii sale, a infinitului mereu actualizat ca substanţă – câmp a veşniciei, în creştere eliptică-descreştere placid-litotică,un sens al eternului în non-sensul proximei finitudini. Gheorghe Apetroae Sibiu , cu stimă.
UNIVERSUL GEOGRAFIC, ECONOMIC ŞI CULTURAL - SPIRITUAL AL MĂRGINIMII SIBIULUI
Făgăraş, 8 septembrie, anul 2000, ASTRA - Adunarea Generală. Comunicare, în Secţiunea a V – a de comunicări ştiinţifice, în cadrul Manifestărilor ASTREI, Eseu relevat de „Rondul de Sibiu, din 7 decembrie, 2000, pag.4., Gheorghe Apetroae Sibiu, membru fondator şi activ al ASTREI rediviva, publicist.
Distinsă audienţă, dragi astrişti,
Îngăduiţi-mi dorinţa ca excursul meu, în program, să primească un caracter omagial. Să constituie unul din modulele de afirmare a unităţii noastre naţionale spirituale, prin cultură, în matricea istorică a Mărginimii Sibiului , unul din cele mai nobile ţinuturi româneşti ! - De ce ? Pentru că o cunoaştere a trecutului naţional şi o sacralizare ontologică bine-meritată a unor astfel de locuri , prin cultul de univers matricial geografic-economic şi cultural-spiritual, de această dată, a acestei fascinante zone sibiene, Mărginimea Sibiului, trebuie să conştientizeze, spre neclintire, tot ce-i românesc ,în ecuaţia memoriei unei istorii naţionale cu temporalităţi de glorie dar şi restrictive, în acest spaţiu de luptă şi de jertfe. Şi toate acestea, numai pentru conservarea istorică a poporului român, a acestui mare neam ,la locul şi la timpul lui, cu răsfirate şi vânjoase rădăcini ancestrale! - De ce? Pentru ca să se statornicească în generaţiile de acum şi în cele care vor veni în urmă, aici, ca oriunde în marea Românie, atât generaţiile de mărgineni din adânci vremi, ori românii de aici plecaţi în vremi de restrişte şi reveniţi , în dor, sau numai cu gândul la obârşie sau pe acei chemaţi aici din alte meleaguri româneşti. Unde? –În aceste sublime locuri, hăruite de slavă şi bine-cu-vântate de Dumnezeu , întru românească trăire şi întru săvârşirea în credinţa strămoşească românească , în matricea constelară a Cibinului şi a Lotrului, la zenitul spiritului naţional, pe care l-a cultivat aici,cu prisosinţă, Mărginimea Sibiului!
Iar când vorbim de Mărginimea Sibiului, trebuie să admitem ontologic conceptul spaţial de nemărginirea de loc şi de timp, de locuire la sălaşele perimontane şi montane ale munţilor Cibinului şi Lotrului , în frăţie şi în fascinaţia priveliştilor, din negura şi în lumina vremilor.
Unde? – În împărăţia celor două masive muntoase, Cibinul şi Lotrul, a celor doi fraţi buni, feţi frumoşi, travestiţi în zâne. Norii crisotili şi de travertin, învăluraţi,în mariajul lor celest, trec turme - neguri axinite gonite de vremile nestătătoare, pe deasupra pajiştilor alpestre, la întrecere cu puzderiile de turme de mioare ce urcă în fiecare an , cu umanitatea, până la stâncile de micaşisturi în reflexii translucide şi de paragnaise melanitice, mereu dezgolite de ploile nesfârşite şi de vijelia furtunilor.
Din împărăţia crestelor înalte , ei, aceşti doi mari munţi, din constelaţia Carpaţilor sudici, îşi vor slobozi sub ceţuri pantareice , pantoclasticile patimi, în susurul izvoarelor cristaline , spre a-şi potoli apoi chemările ,în urlet, în pitorescul şi liniştea policromă a poalelor lor dantelate şi îngemănate. Iar din strigătul lor, auzit şi de munţii cei de peste Olt, reverberând din spaţiile antropice ale Boiţei, Tălmaciului, Sadului, Sibiului, Răşinarilor,Gurii Râului, Orlatului,Săliştei, Poienei şi Jinei se nasc la poalele lor sudice, noi şi noi răspunsuri fraterne. Pentru că aici ei , cu anii lor, şi-au brodat straie cu-vântătoare cu glasul de izvoare, veşminte înroite cu stele, satele mărginene ale ţinutului Sibiului.
Trebuie, dar, ştiut că satele din poalele Lotrului şi Cibinului, pentru că de acestea e vorba, sunt îndesate ,unele, sau dispersate, altele până la umărul masivelor muntoase şi locuite de oameni vânjoşi, harnici şi dârji, frumoşi, aşezaţi antropogenetic,aici din cele mai vechi timpuri, de fapt ,de la începutul ultimului postglaciar, cu o atestare de 10-11000 de ani. Statorniciţi aici,ca populaţii ariene ,în locul populaţiilor(eschimoşe) din cultura renului, retrase spre nord cu retragerea calotei glaciare,de mai multe milenii, ei şi-au consolidat aici identitatea sorbind-o din spiritul locului şi si-au cultivat-o ,ca să dăinuiască aici, precum munţii aceştea. Ele s-au îndeletnicit şi continuă a se îndeletnici cu păstoritul, prelucrarea laptelui, lânii şi pieilor, cu pomicultura, agricultura, olăritul şi comerţul( Dumitru Moga, 1982).
Dar , ca să ne introducem în universul geografic-economic şi cultural-spiritual al Mărginimii Sibiului , trebuie să identificăm neapărat , în contextul tematic, două universuri de forţe economice şi cultural-spirituale , dimensionate geografic , aproximativ egale şi anume: Universul Lotrului- Tălmaciului şi Universul Cibinului-Săliştei, iar Tălmaciu şi Săliştea să le recunoaştem ca centrele cosmicităţii lor economice şi spirituale.
Aşadar, în Universul Lotrului descoperim constelaţia Tălmaciului, de fapt fostul scaun zis al Tălmaciului, cu aşezările Boiţa, Tălmăcel, Tălmaciu, Sadu, Râul Sadului, Cisnădie şi Cisnădioara, iar în Universul Săliştei, zis scaunul Săliştei , identificăm aşezările Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Fântânele, Sibiel,, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina (Irimie şi colaboratorii,1985). După cum se ştie, toate aceste aşezări au intrat în secolele XIV – XVII în componenţa ducatului transilvănean al domnitorilor Ţării Româneşti, sub denumirea de Ducatul Amlaşului, cu administrare şi cetăţi proprii şi în aceeaşi formă de organizare cu Ducatul Ţării Făgăraşului, de peste râul Olt. În contextul amintit, ridicarea unei biserici ortodoxe în Răşinari, la anul 1383, cu sprijinul lui Radu Basarab va fi dovada interesului purtat de către voievozii munteni pentru locuitorii de pe Cibin şi a prestigiului de care se bucurau conducătorii (cnezii) mărgineni în relaţiile lor cu domnitorii şi dregătorii Ţării Româneşti. Erau preocupări şi raporturi bilaterale, de creare a unui climat favorabil dezvoltării în perspectivă a unor relaţii economice româneşti în spaţiile Sibiului şi Făgăraşului, una din condiţiile obiective pentru realizarea unităţii statale de mai târziu( Nicolae Nistor şi Mihai Racoviţean,1985; Dumitru Moga, 1982).
Călătorind, dar, în spaţiile geografice ale Mărginimii Sibiului, prin cele două constelaţii naturale cu determinări antropologice, vom descoperi , pe faldurile celor doi munţi pajişti înflorite şi versante împădurite, ori curmături sculptate de vreme din zbuciumul apelor repezite acolo de culmi şi de creştete, vom descoperi ,prin ei , cărări pitoreşti şi accesibile, care au înlesnit circulaţia şi umanizarea unui relief climax, în trepte, de la poalele munţilor spre vârful acestora, cu statorniciri umane de secole care se materializează şi astăzi în sălaşe, colibe şi mai nou, cabane şi aşezări turistice, presărate peste tot, pe trupurile acestor prielnici munţi. Pentru că netezimea culmilor, lipsa crestelor pronunţate şi a piscurilor stâncoase, prezenţa înşeuărilor largi şi lipsa pădurilor excesiv de întinse, lipsa abrupturilor de pe laturile lor nordice şi rotunjimea formelor orografice îi califică, deopotrivă, pe cei doi munţi, ca având un caracter de ospitalitate, pentru o dezvoltare a unei vieţi umane intens pastorale, caracteristica unui relief uşor ondulat, într-un spaţiu diferenţial armonizat, de o intensă vitalitate cu adevărat matricial mioritică, aşa cum îl identifică , cu atributele sale ontologic – metafizice, Lucian Blaga, în subima sa Trilogie.
Mai mult, acest spaţiu montan , uşor accesibil a favorizat instalarea pe bordura nordică a munţilor Cibin , la mare altitudine , mari aşezări umane, cazul satelor Poiana Sibiului şi Jina, două dintre cele mai înfloritoare sate din România şi nu numai, iar în partea sudică acestora, până sus, la 1500 m altitudine , a unor puzderii de sălaşe şi colibe, de case şi grajduri, de târle şi chiar livezi de meri, până departe în munţi, în direcţia Cindrelului şi Frumoasei. Nu mai vorbim de prezenţa în munţii mărgineni , la altitudini şi mai înalte, a multor obiective turistice , evidentă fiind Staţiunea Climaterică Păltiniş, situată la altitudinea de 1478 m . Staţiunea Păltinis este una dintre cele mai vechi staţiuni de acest gen din ţară, singulară prin altitudinea la care este aşezată şi benficiază de prezenţa în apropierea ei a circurilor glaciare şi a iezerelor, ca formaţiuni geologice periglaciare şi glaciare unice, formaţiuni geologice situate pe latura nordică a munţilor Cindrel , cât şi prezenţa unei flore şi faune, în tipologii de o mare diversitate , cu multe elemente endemice, în perspectiva unui peisaj variat, prin configuraţia geografică, dar de o uşoară accesibilitate, caracterizată prin prezenţa mai multor trasee turistice, de o mare atractivitate.
Pe plaiurile Săliştei şi Jinei, pe lunga lor culme, la cumpăna ei, începând cu cele de la Guga Mare şi Guga Mică, de pe teritoriul Jina, urcă de multe secole, pentru a o străbate lejer, unul dintre cele mai vechi şi mai lungi drumuri pastorale, de legătură cu Novacii şi cu alte aşezări de la poalele Carpaţilor sudici. Pajiştile întinse şi grase, drumurile accesibile şi roirile de construcţii din această zonă, ca şi din altele asemenea , identificate pe toată latura nordică a munţilor Lotrului şi Cibinului, crează vara aici impresie de activitate parcă mai bogată şi mai vie decât cea de la baza munţilor( Lucian Badea şi col.,1985). Condiţiile naturale favorabile economiei pastorale, gradientic asemănătoare zonelor de la baza Alpilor elveţieni şi a Tirolului austriac, au permis popularea acestor doi munţi şi valorificarea lor economică, pastorală, silvică şi chiar agricolă, baza existenţei umane, aici, de veacuri. Regretabil este faptul că astăzi, din cauza unor migraţii de populaţii din aceste locuri spre alte localităţi cu condiţii urbane mai favorabile şi spre alte activităţi profesionale, resursele naturale ale acestor munţi sunt tot mai puţin valorificate, cu impactul negativ în realizarea veniturilor din creşterea animalelor şi agricole. Şi totuşi, graţie dezvoltării altor ramuri economice în mărginime şi perimărginime,un mare aport, avându-l astăzi agrotuirismul, locuinţele şi aşezările mărginene nu se restrâng, ci ,mai mult, se consolidează şi bat recordul devenirii lor , de la o zi la alta, tot mai frumoase şi mai înfloritoare!.
Părăsind înălţimile mijlocii şi coborând la poalele Lotrului şi Cibinului, vom descoperi aici un alt segment matriceal din universul geografic-economic şi cultural – spiritual al Mărginimii, cel al depresiunilor Sibiului şi Săliştei. Aceste depresiuni dantelează poalele munţilor cu păduri întinse de stejar şi de şleau în terasele, luncile şi agestrele sudice ale Cibinului şi Sadului cu mulţimea de afluenţi adunaţi la centrul acestora. Aici stratificaţiile litologice şi direcţia drenajului au favorizat sculptarea în rocile relativ dure, a unui lanţ depresionar montan, accesibil pe toată latura nordică , cu rolul de conservare a legăturii monolitice a antropologicului perimontan şi depresionar cu muntele, printr-o fâşie de trecere proluvo -aluvială, cu un glacies fragmentat , în cuprinsul căruia se află înşirate toate satele mărginenilor. Se poate aminti aici că, urmare a efectului glaciaţiunilor din cuaternar, mai precis, din pleistocenul cunoscut ca perioada în care s-au desfăşurat fazele glaciare, depresiunile de la poalele Cindrelului şi Lotrului au fost terasate interglaciar cu depozite proluvo-aluviale, iar cea mai joasă terasă depresionară, situată în cea mai apropiată zonă a albiei Cibinului şi parţial a Sadului aparţine ultimei perioade glaciare Wurm- Vistula. Această terasă a rezultat din materialele detritice dislocate din cei doi munţi în postglaciaţia Wurm(Vistula),de acum 15-16000 de ani, depozite şi astăzi la zi, rămase, urmare a terminării - întreruperii scurgerilor glaciare, în găleţile( Iezerele Cindrelului), precum şi din depozitele aluviale pre şi postglaciale, toate aşternute pe straturile perioadelor geologice tortoniene, sarmaţiene, panoniene sau euxinice, ,după caz, acestea ,determinându-şi amplitudinea în bazin în funcţie de arealele de subsidenţă marină ale stratificaţiilor geologice respective..
Revenind la aspectul geografic al zonei se reţine prezenţa în peisaj a reliefului de o mare amplitudine, de la 400 m în Depresiunea Sibiului ,la 700 m în piemontul Gura Râului, la 1478 m , la Staţiunea Păltiniş şi de 2268 m , în vârful Cindrel- Frumoasa. Un relief în trepte şi acoperit în mare parte , pe lângă fitocenozele de pajişti permanente, diferenţiate tipologic de climaxul-altitudinal, şi de pădurile de Quercete şi Făgete, pe etajul altitudinal de la 500 la 800 m, de pădurile de Făgete, pe etajul nemoral de la 800 m la 1000 m, de pădurile de Făgete şi de Molidete( picetae) , pe etajul de la 1001 m la 1250 m, de păduri le de Molidete şi de Abiete, pe etajul , de la 1251 m la 1650 m- 1700m şi de zona pajiştilor alpine, cu Pinus cimbra şi Ienuperus sp.,pe etajul boreal, la altitudinea de peste 1700 m.
Revenind la abordarea aspectelor de antropomoefism al acestei mari zone şi al universului economic şi spiritual-cultural al Mărginimii Sibiului, continuarea populării munţilor şi piemonturilor Lotrului şi Cibinului în zonele de “Margine” şi montane este dovedită de izvoarele arheologice, aşa cum am mai arătat, ca având o vechime de peste 10.000 de ani. Antropomorfismul a fost cercetat şi descoperit aici , ca fiind apropiat de sfârşitul ultimei glaciaţii. Şi nu e un miracol faptul că satele din munţi, cu accesul , atât spre largul depresiunilor, dar şi spre interiorul munţilor, de-alungul văilor perimontane, sunt legate istoric , ca rezultat al transhumanţei şi al tradiţionalelor legături economice, cu aşezările de la sud de Carpaţii Meridionali. Un exemplu îl constituie “ Villa Gallis”, adică aşezarea Galeş de astăzi , din Mărginime. În perioada cât această localitate era cuprinsă , alături de celelalte aşezări limitrofe în Scaunul Săliştei, acestei aşezări săliştene i s-au găsit surori de nume, de obiceiuri şi de port , urmare a fenomenului de transhumanţă,în mai multe părţi ale ţării. Aceste aşezări ,omologe celor din Mărginimea Sibiului sunt atestate încă din secolele XII-XIII şi dovedesc transhumanţa intensă a locuitorilor păstori din Mărginime. Ei treceau munţii cu turmele de oil , până la Dunăre şi Marea Neagră, până în Crimeia şi Caucaz( Mariana Rusu, 1997; Constantinescu-Mirceşti, 1976) şi îşi organizau noi aşezăminte în zonele de păşuni cu climat mai favorabil în timpul iernii.. Şi nu întâmplător , cea mai apropiată “ surată” a Villei Gallis o găsim pe celălalt versant al Carpaţilor, în Argeş. Această similitudine toponimică şi antropogenetică demonstrează istoriceşte, ca un argument în plus, că munţii care despărţeau pe românii din Ardeal de cei din Ţara Românească, în fapt îi unea şi nu i-a putut despărţi niciodată( Dumitru Moga, 1982).
Se deduce, dar , cel puţin economic, că păstoritul a fost din vechime îndeletnicirea de bază a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, cu început în epoca primitivă , continuat cu intensitate mărită în perioada dacică şi cea daco-romană, devenită înfloritoare în secolele XVII- XIX. În context, însăşi din perioada romană ,documentele istorice confirmă că unele păşuni din Munţii Cibinului erau considerate “ patrimonium caesaris” şi erau arendate acelor “ conductores pascui” sau unor asociaţii de vite , celelalte rămânând în folosinţa populaţiei autohtone ca “ ager stipendiarius”. Aceleaşi pajişti vor fi împărţite în secolul al XII între mărgineni şi saşii colonişti aduşi de regele Gheza al II-lea , la anul 1142 , strămutarea saşilor, fiind determinată de inundarea de către Marea Nordului a provinciilor saxone Holand, Ziland şi Flandra. Pe saşii aduşi în aceste teritorii transilvane, regele ungar avea să-i înzestreze , în detrimentul Mărginenilor , printre altele, în regimul de folosinţă, cu păşunile munţilor Cindrel şi Lotru, prin actul “ andreanum decretum “ ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa, 1985; Irimie şi colaboratorii, 1985). Acest act poate fi considerat pentru mărgineni, un act ostil, de frustrare a lor de drepturile naturale asupra munţilor. În alt context, în sensul aprecierii economice a celor doi munţi , merită a fi evidenţiat un alt document, de la anul 1721 , care înscrie, de această dată, aprecieri economice asupra munţilor aparţinători satelor Sălişte,Fântânele, Galeş, Sibiel, Tilişca, şi Vale , ca fiind “foarte buni, atât pentru semănături, cât şi pentru fâneţe şi păşuni, fiind mai mult întinşi decât înalţi şi îi stăpânesc, împărţiţi în familii, fiecare proprietar, având aici clădiri comode de locuit”. Iată , dar, un document prin care se confirmă inductiv şi starea economică şi socială a locuitorilor Mărginimii, de la 1721, o apreciabilă bunăstare , graţie valorificării munţilor şi sacrificiilor transhumanţei.
În dimensiunile matricei spaţiale a Lotrului şi Cibinului, se cuvine a se releva , în continuare, aşezările şi civilizaţia din Mărginimea Sibiului , începând de la “Poarta veche boiceană”, sau “ Poarta lui Traian” , de acum 2000 de ani, acolo unde romanii ridicaseră castrul “ Caput sttenarum”, , începând, dar, cu satul Boiţa şi continuând pe toată întinderea pericarpatică a Lotrului şi Cibinului. Perlele de aşezăminte mărginene din şiragul amintit, fiecare cu valenţele sale specifice de identitate, de proprie stare, de istorie şi de mit ,se vor releva dictate de vicisitudini sau în magia dezvoltării acestei zone, pe măsura strălucirii lor, cuprinse în numeroase monografii şi documente de arhivă.
Trebuie, în acelaşi timp, amintit, în contextul istoric, organizarea statală în zonele mărginene ale munţilor Cibin şi Lotru şi cu deosebire, impactul negativ al retragerii aureliene asupra intregului Ardeal. Or, se ştie că împăratul Aurelian , la anul 274 d. Cr. , luând act de urgiile migraţiilor răsăritene, care ameninţa tot mai vizibil şi în mod repetat Imperiul Roman , din mai multe direcţii, a retras armata şi administraţia din oraşele şi fortăreţele dacice, masându-le tot mai concentrate pe malul estic al Dunării. De aici se poate aprecia atitudinea laşă a administraţiei romane de răsărit, care , deşi exploatase intens Dacia , transformată în provincie romană , într-un interval de 170 de ani şi după care trăise aristocraţia, armata şi populaţia Romei şi mai târziu a Bizanţiului ,după bogăţiile şi după truda populaţiei marii provincii dacice care,acum, în loc să o apere în faţa năvălirilor sălbatice , a părăsit-o fără a opune rezistenţă( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa).. Desigur, dacă regatul Daciei bine organizat şi înfloritor în perioada regilor Burebista şi Decebal ar fi dăinuit, cu siguranţă, la acea puzderie de populaţii în valuri de migraţie,distrugătoare de civilizaţie care n-ar fi reuşit uşor să calce spaţiile dacice. Şi, cum putem să traducem faptul că acest împărat, Aurelian care, întinând memoria cuceritoare a lui Traian, şi-a retras neputiincios armata şi instituţiile într-o notă de indiferenţă faţă de destinul populaţiei dacice , lăsată fără apărare în faţa năvălitorilor sălbatici ( Ion Albescu, Monografia satului Boiţa).
Populaţia dacă ,văzându-se fără apărare la puhoiul hoardelor de goţi şi sarmaţi, în faţa unor sălbatici lipsiţi genetic de omenie şi milă, lipsită, fiind de instuţia romană de apărare, şi pentru că Dacia , devenită provincie romană, nu mai deţinea instituţiile sale proprii de apărare şi de administrare pe care le avea în organizarea statală dacică anterioară, a fost vulnerabilă la valurile de migraţii de secole şi a trebuit să se retragă din faţa acestora, să părăsească aşezările lor şi să ia în masă drumul spre ţinuturile greu accesibile hoardelor devastatoare, spre munţi şi spre ascunzişurile codrilor. În acest context istoric, au apărut , în bazinele Cibinului şi Târnavelor, ale Someşului şi Crişurilor , insule rămase mai puţin locuite de autohtoni, care ulterior au fost populate de maghiarii ajunşi ca val migrator în Câmpia Panoniei, unde s-au aşezat definitiv şi s-au organizat ca stat, şi care apoi au expansionat şi în teritoriile dacice rămase mai puţin populate. Pentru că numărul lor nu era atât de mare, încât să ocupe întreg teritoriul rămas mai puţin populat, regele lor a încuviinţat popularea unor ţinuturi dacice mai libere din această zonă , la 1142, cu populaţia saşilor , a cărei teritorii au fost inundate catastrofal de Marea Nordului.
Populaţia autohtonă dacică latinizată, prin impunerea administraţiei şi instituţiilor romane , inclusiv a limbii latine, pe periada de 170 de ani de ocupaţie romană a Daciei, acum retrasă în munţi , în alte locuri dacice, mai izolate, s-a ocupat aici cu creşterea animalelor, la început , pentru un strict existenţial, apoi cu exploatarea lemnului întinselor păduri, cu construirea de colibe şi sălaşe, transformându-se ,în munţi, într-o civilizaţie de “ colibaşi”, cu un potenţial economic tot mai ridicat, din creşterea animalelor şi din exploatarea lemnului. Aceştea vor comunica între ei economic şi social, la început pe cărări ascunse şi se conduceau după legea locului “ jus valachicum”. Mărginenii Sibiului , în fapt, în majoritate dacii fugiţi de la şesuri, au supravieţuit aici, în ciuda valurilor de migraţii răsăritene şi de ocupaţie cu populaţiile de maghiari şi saşi a terenurilor de şes.. Ei nu au încetat să se dezvolte economic şi social ,aici, chiar în condiţiile vitrege ale munţilor şi a tranhumanţei, ceea ce a permis tot mai mult schimburile economice, în special cu produse zootehnice şi lemn ,iar prin penetraţia expansivă a acestora de la munte la şes în piaţa populaţiilor de maghiari şi de saşi , aceştea vor reuşi ,în timp, chiar strămutarea în mod gradat în spaţiile lor de cuvenienţă strămoşească!. Mai mult, migrarea lor în munţi, în spaţiile de relief frămmântat, în acel spaţiu ondulat, identificat de Lucian Blaga în metafizica universului mioritic, avea să-i transfere definitiv din spiritul unui spaţiu ontologic plan, al şesurilor, mai puţin ondulat, în spiritul unui spaţiu învălurat intens, determinant al reperelor matricei spirituale şi de civilizaţie, emblematice Mărginimii Sibiului.
De aceea, se cuvine a introduce astăzi, în circuitul cultural şi turistic naţional şi european, localităţile Mărginimii Sibiului , fără selecţie şi, îndeosebi, ca un model antropologic existenţial şi se poate comenta imaginea matriceală ontologică şi spirituală a aşezării Gura Râului, ca un reper mărginean. Pentru că, intrând în această aşezare din Mărginime, aşezată de la poala Cindrelului, până “sub Iezere” , o simţi hărăzită de Dumnezeu a exista în acest cadru pitoresc , fascinant şi de invidiat, îi vezi gospodăriile îngrijite şi străjuite de semnul crucii aşezat pe frontispiciul de la stradă al fiecărei case şi poţi lesne gândi cum aici obiceiurile şi tradiţiile populare au putut fi spiritualizate şi sublimate de poetul şi cărturarul George Coşbuc în poemul “ Nunta Zamfirei”, iar Lucian Blaga avea să esenţializeze, tot aici, matricea ontologică a spaţiului mioritic şi să statornicească principiul ontologic “ Veşnicia s-a născut la sat”, ingerii cristici cu-vântându-i gândul din casa preotului Manta ( Gheorghe Apetroae, Gura Râului , frumoasă aşezare…,Tribuna Sibiului din 25 ianuarie 1999 ).
Spaţiile lor eterne aveau să imprime generaţiilor noi mărginene, trăirile în imaginile perene, de dorul cosmic al locurilor! Şi numai acest dumnezeiesc spaţiu, atât pentru cei plecaţi de aici, în transhumanţă, cât şi pentru cei locuind mereu în el ,rămaşi în truda locurilor şi în aşteptarea celor plecaţi din ele, trăindu-le întoarcerea, putea să-i copleşească dorul şi zbuciumul existenţei , atăt pe cei rămaşi cât şi pe cei plecaţi, iar dorul lor , cel mai intens aici, în condiţiile antropologice ale acestor locuri mărginene aveau să şi-l aline prin doine şi prin cântece , în tradiţia şi graiul locurilor.
Numai acest spaţiu învălurat , mioritic, de dor, mult mai cromatizat şi mai teofonicizat decât spaţiile plane, de şes, va reuşi să-i recheme, reverberând cu intensitate , pe cei plecaţi din el şi să-i adune la obârşie, în răsărirea lor din mijlocul munţilor şi al stâncilor, din orice spaţii în platitudine şi să rămână înrădăcinaţi în el pentru eternitate, adică în satul de acasă, satul lipit de munţi, satul stabil şi neclintit, de obârşie păstorească.
De aceea, nu puţini sunt românii din Mărginimea Sibiului, care pentru păstrarea locurilor şi graiului strămoşesc , şi-au dat din plin jertfa lor de sânge pe altarul unităţii naţionale şi, în fond, aceasta este soluţia , de mare responsabilitate, în exerciţiul de destin al fiinţei neamului.
Se cade, dar, să considerăm , acum , la confluenţa dintre două milenii , lupta de cristalizare culturală şi spirituală a neamului românesc din toate timpurile, de pe aceste locuri , ca de pe multe altele etern româneşti, de dobândire sau redobândire, de apărare sacră prin jertfă, a gliei strămoşeşti, glie de prea multe ori sfârtecată de străinii de locuri şi de neam, de luptă pentru libertate ,pentru drepturi democratice şi civilizaţie naţională, principii de existenţă proprii dreptului nostru genetic , istoric, proprii tradiţiilor şi aspiraţiilor noastre naţionale.
Este, dar, de datoria oricărui bun român , acum , ca şi înnainte, acum şi din totdeauna , de a memora în graţie deplină pe oamenii care au contribuit la conservarea şi întărirea identităţii noastre naţionale şi în speţă, pe oamenii politici şi de cultură,de spiritualitate românească şi nu puţini au fost fiii Mărginimii Sibiului. Luând de model, ASTRA, dintre aceste personalităţi mărginene, multe au fost active în lupta de identitate naţională a românilor în Asociaţiunea pentru Literatura şi Cultura Poporului Român – ASTRA, implicate profund , sub stindardul naţional al ASTREI , în actul de Unire a românilor , de la 1918, ca şi în cel al consolidării Unirii, după 1918 .
Asemenea multor locuri româneşti, încărcate strălucit de spiritul adânc şi înalt al conservării matricei spirituale naţionale , locurile Mărginimii Sibiului, încărcate de mileniile de umanitate şi spiritualitate naţională constelară aveau să sublimeze, în oamenii lor de seamă, principiile unei existenţe culturale şi spirituale româneşti nobile şi intens creatoare.
Desigur, la un loc de cinste vor fi aşezaţi oamenii cei mari ai Săliştei Sibiului şi se cuvine îngăduinţa de a enumera chiar şi numai câţiva dintre aceştea, precum: profesorul Onisifor Ghibu (1883-1972), cel care a propagat idealurile de unitate naţională ale ASTREI în Basarabia, istoricii prof. univ. Ioan Lupaş (1880-1967) şi prof. dr. Ioan Moga(1902-1950), filosoful hegelian, academician D.D. Roşca( 1880-1967), academicianul Andrei Oţetea- Sibiel (1984-1972), publiciştii Axente Banciu ( 1875-1959) şi Dumitru Lepădat (1861-1954), cineastul Victor Iliu ş.m.a. De reţinut numele primarului săliştean Toma Lupaş ,un inimos săliştean contemporan nouă care, conştient de valorile culturale si spirituale istorice ale Săliştei Sibiului , în perioada primatului său , a punctat, prin actualizarea valorilor istorice săliştene , restituirea ,acestei localităţi mărginene, a personalităţilor sale.
Răşinarii Mărginimii Sibiului , la fel ca şi Săliştea Sibiului , are marele merit de a ajunge într-o perioadă importantă un exponent cultural şi spiritual pentru destinul nostru naţional , prin adopţia marelui ierarh mitropolit Andrei Şaguna şi deveni leagănul ortodoxismului în Ardeal, dar şi pentru că a dat naţiunii române mai mulţi oameni de seamă. În primul rând l-a dat pe poetul şi omul politic Octavian Goga, identificat cu poetul cel mai de seamă al Ardealului, un împătimit şi un înflăcărat luptător naţional pentru întregirea ţării( Onisifor Ghibu, despre Octavian Goga, 1972), cu Ardealul robit de unguri şi cu Bucovina furată şi sfârtecată de habzburgi( Octavian Tăzlăuanu, 1915)…. Lângă Octavian Goga am putut aşeza şi alte personalităţi răşinărene. Amintim ,aici, pe dr. Daniil Popovici Barcianu (1875-1900), botanist, pedagog, publicist, secretar al ASTREI, semnatar al Memorandumului de la 1892, apoi publicistul şi politicianul agronom Eugen Brote (1850-1912), doctorul Traian Bratu (1875-1940) şi , nu în ultimul rând, generaţiile nobile de preoţi Cioran, care aveau să dea universalităţii spirituale pe filosoful Emil Cioran şi de preoţi Barcianu, din care a descins , după cum bine am fost informat , şi vicepreşedintele şi secretarul literar actual al ASTREI, prof. Virginia Hodorogea.. Legat tot de Răşinari,de spaţiul cultural-spiritual mărginean, cu prisosinţă trebuie revenit şi memorat Andrei Şaguna(1808-1873), cel care a păşit neînfricat în fruntea mişcării naţionale, în tumultul revoluţiei române de la 1848, cel care a restaurat Vechea Mitropolie a Transilvaniei, desfiinţată la anul 1702 şi restaurată de acesta în anul 1853, cu reşedinţa la Sibiu, cel care ,în anul 1861, obţine dreptul de înfiinţare a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, o asociaţie care avea să devină templu de cultură şi spiritualitate naţională ,până în anul 1946 şi să redevină, după 1990, o mare tribună de luptă , prin literatură şi cultură, pentru realizarea idealului etern de unitate naţională a populaţiei din spaţiile continuu româneşti, iar răşinărenii l-au adoptat pe Andrei Şaguna pentru eternitate, gâzduindu-l , într-un mausoleu somptuos,întru odinna sa veşnică.
Să nu uităm ,apoi, originea, tot din Mărginimea Sibiului, din Sadu , a marelui cărturar român, Inochenţie Micu Clein (1692-1768). Acesta a fost consilier imperial, baron şi membru al Dietei Transilvaniei, filosof şi preot ,episcop greco catolic român, mare iluminist şi luptător pentru confesiunea sa şi pentru drepturile românilor cuprinse în codixul “ Supplex Libellus Valachorum şi, tot din Sadu , Samuil Micu Clain(1745-1806),teolog, istoric, filolog, filosof iluminist, reprezentant de seamă a Şcolii Ardelene , cel care a elaborat fundamentele filosofice ale mişcării spiritual-culturale ale Şcolii Ardelene( Lucian Blaga, Gândirea românească în Transilvania).
Să nu uităm că în ţinuturile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş şi-a petrecut o bună parte din ultima perioadă a vieţii sale, Constantin Npoica (1909- 1987), filosof, eseist şi scriitor. Constantin Noica, doctor în filosofie, cu afinităţi spre fenomenologia elaborată de Martin Heidegger ,şi ale cărui seminarii le va frecventa, la Berlin, acuzat de susţinerea ideologiei legionare , între anii 1949-1958 îl vom găsi cu domiciliu obligatoriu la Câmpul Lung Muscel., iar din anul 1958 arestat şi eliberat în anul 1964. Din anul 1964, până în anul 1974 lucrează la Centrul de Logică , ca cercetător şi ţine seminarii private de filosofie platonică, kantiană şi hegeliană, printre discipolii seminarişti care l-au frecventat şi printre corespondenţii epistolari, numărăndu-se şi Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Alexandru Dragomir, Dan C. Mihăilescu, Sorin Vieru şi alţii. Începând cu anul 1975 , îl vom găsi în spaţiile Mărginimii Sibiului, la Păltiniş, acolo unde timp de 12 ani a reflectat asupra cu-vântului scris şi rostit, asupra fenomenologiei de fiinţare-întrufiinţă şi asupra adevărului -aletheiei socratice ,fiind deschis în permanenţă dialogului cu discipolii şi numeroşii admiratori ai săi ( Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş) . Este înmormântat în luna decembrie a anului 1987, lângă Schitul Păltiniş, spre a rămâne, după dorinţa sa, ontologic , în eternitatea materială şi spirituală a spaţiilor mărginene.
Iată, dar, ce densitate de creativitate culturală , spirituală şi ştiinţifică se află , pe stâncile spirituale, în solul economic şi cultural şi spiritual, fertil al locurilor mărginene!
Iată aceste principii existenţiale de civilizaţie generate de tradiţiile istorice ale acestor locuri, absorbite cu nesaţ de noile generaţii, spre a se nutri în conştiinţă şi împlini naţional, prin rădăcinile viguroase, ancestrale! Iar acest spaţiu , constituit din elemente geografice , economice, culturale şi spirituale mărginene, componente principiale ale spaţiului şi câmpului spiritual românesc,constituie un factor prim, reper de geneză naţională unitară. Acesta este, în fapt, şi dezideratul ASTREI , de la înfiinţarea sa, ca şi cel de acum. Ea s-a aprins stea transilvană pentru a arde, în luminare naţională cu flacăra idealurilor româneşti de libertate şi unitate , emanaţii ale revoluţiei de la 1948 şi , în aceeaşi măsură, din spiritul de latinitate şi românism al Şcolii Ardelene, pentru a se înălţa în iluminare şi deveni, prin propagarea culturii şi ştiinţei, călăuza şi modelul de formare a conştiinţei noastre de naţiune unitară multimilenară.
Prin ce reuşea, dar ASTRA, încă de la 1861, acest imperativ românesc din prim-planul Mărginimii Sibiului, devenit naţional ?!. Prin seminţele nobile de cultură, îndeosebi transilvană, pe care aceasta le-a semănat cu sârg,în din ogorul spiritual- cultural românesc, ca să răsară iubirea fraternă, unitatea în gând şi în simţire, românească, pentru a creşte şi a rodi un spirit înalt naţional, civilizator, în toate sufletele- şimţirile şi conştiinţele române din toate spaţiile noastre existenţiale.
Vorbind de modele, în lupta ASTREI, dusă în toate planurile, pentru săvârşirea Întregirii şi conservării unităţii naţionale, luptă câştigată şi consfinţită prin actele politice de la 1918, la locul de înaltă cinste se află mulţi astrişti din Mărginimea Sibiului.
Un model , graţie succeselor economice şi cultural- spirituale, în desăvârşirea Unirii, îl constituie aşezarea mărgineană Săliştea Sibiului. Această aşezare a fost reprezentată semnificativ la Adunarea de la 1 Decembrie, de la Alba Iulia, de 12 delegaţi. Mai mult,dintre delegaţii acestei aşezări, istoricul prof. univ. dr. Ioan Lupaş, medicul dr. Nicolae Comşa şi învăţătorul Dumitru Lepădat, toţi membri activi ai ASTREI Sălişte şi colaboratori distinşi ai ASTREI centrale, au avut înalta cinste de a fi aleşi în Marele Sfat Naţional Român.
Ca şi înainte de 1918, ca şi atunci, la 1918 şi astăzi, condiţiile culturale şi sociale ale populaţiei româneşti ,în principal din spaţiile populate şi de alte naţionalităţi, tot mai mult se deteriorează. Şi aceasta se întâmplă, în principal în condiţiile unei ofensive politice panmaghiare , netolerante, cu susţinere politică ,în inconştienţă, cu multă uşurinţă, chiar de la Bucureşti, pe toate planurile. Suntem la timpul când în propria lor ţară , românii din aceste spaţii conlocuitoare sunt tot mai îngrădiţi, în variate forme, în a se manifesta cultural şi spiritual, în graiul şi tradiţiile lor,simţindu-se singuri în propria lor ţară, când agenturile străine şi uneltele lor de aici, trădătorii noştri de neam, încearcă să propage chiar şi autonomia Transilvaniei şi mai nou, federalizarea, când cei parcă cuprinşi de hipnoză au luat act ,dar au uitat cu uşurinţă de atrocităţile comise de instituţiile austro-ungare şi maghiare asupra populaţiei autohtone – române în decursul secolelor în propriile, în legitimile sale spaţii existenţiale , notând , numai, din experienţa negativă distrugerea sutelor de lăcaşe de cult ortodox de către armata austro-ungară în Transilvania şi tortura intelectualităţii româneşti, a celorlalţi români în aşezările ocupate de instituţiile maghiare, cu fanatism şi sadism, în urma odiosului Dictat de la Viena, din 1940.
ASTRA rediviva trebuie să vegheze şi astăzi ,ca şi înainte de 1918, la unitatea naţională, la reîntregirea naţională şi la conlocuirea armonizată a tuturor locuitorilor, indiferent de naţionalitate din toate spaţiile etern româneşti. ASTRA a devenit , deja, prima societate culturală naţională competentă cultural şi capabilă de a reuşi, într-un termen scurt, să înlocuiască din spiritul multor locuri româneşti elementele antinaţionale şi să-l înnobileze cu elemente cu valenţe naţionale, de armonizare interetnică, un model constituindu-l , în acest sens, Mărginimea Sibiului.
ASTREI îi revine, dar, sarcina să conştiientizeze, în primul rând tineretul român intelectual de necesitatea conservării şi întăririi unităţii naţionale, prin actul de cultură şi prin progresul economic al populaţiei din fiecare aşezare românească , să-l antreneze într-un demers economic, social şi politic unitar naţional, favorabil naţiunii române , în spaţiile ei, de aici, ale Mărginimii Sibiului şi de pretutindeni.
Să esenţializăm, dar, în acest final al comunicării mele, că munca cu folos, graiul , dorul, doina, folclorul , în general, apoi portul, dansul , artizanatul şi tradiţiile locului sunt principii ale etnogenezei poporului român, ce curg osmotic în eternitatea culturală şi spaţială românească, filoane de aur, de tezaure cultural-spirituale, nestemate mult râvnite de alţii şi care sunt la mare cinste aici, în Mărginimea Sibiului, o vatră incinsă de românism, o mină bogată de cultură şi spiritualitate, de valori umane care reuşesc să identifice în eternitate un ţinut nobil româmesc , căruia cu greu îi poate fi depăşită strălucirea bogăţiei sale milenare! Gheorghe Apetroae Sibiu, membru fondator şi activ al ASTREI rediviva, publicist.
COLOCVIUL CULTURAL - SOCIOLOGIC DE LA SIBIU
Discurs encomiastic la deschiderea lucrărilor Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu ,ediţia a patra, de scriitorul Gheorghe Apetroae – Sibiu, organizator---
¤ INTRODUCERE---
Ediţia a patra a Colocvilui cultural sociologic de la Sibiu se desfăşoară sub patronajul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Cultural Sibiu, a domnului director profesor Vasile Crişan , reprezentat la lucrări de domnişoara inspector prof. Aurelia Marcu şi are loc în sala de conferinţe a Ordinului Arhitecţilor din România din strada Tribunei. În acest context, ca organizator al acestui colocviu şi în numele colaboratorilor mei la realizarea tematică a acestuia, ţin să mulţumesc celor două instituţii pentru generozitatea gestului lor amfitrionic.----
Rostul acestor colocvii cultural sociologice , pe care le-am iniţiat personal în anul 2001 în cadrul acţiunilor culturale ale Asociaţiunii ASTRA, este acela de a identifica axiologic şi reliefa personalităţile româneşti din domeniul culturii şi din celelalte sfere ale societăţii, în dreptul spaţiului lor istoric şi contemporan , pentru contributiile conceptuale şi artistice în elevarea acestor domenii,pentru aportul lor sistemic în construcţia fortificaţiilor culturale, spirituale şi ştiinţifice sindinamice ale poporului nostru în spaţiul cultural şi social european., de-alungul istoriei sale milenare.---- De această dată am gândit la rolul acestei ediţii a colocviului în actualizarea celui care a fost Mircea Vulcănescu, sociologul şi eticianul român implicat social, acum când se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. Acesta, făcând parte din pleiada de stele ale culturii româneşti ,amintind de Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica,, Petru Comarnescu, H.H. Stahl ş.a. , acesta prin întreaga sa activitate s-a remarcat ca un apreciat publicist şi sociolog, un strălucit tehnocrat , cel care deşi regretabil de repede a fost golit de biologic, spiritualitatea-I adâncă continuă a ne vorbi şi a-l înălţa în panteonul intelectualilor sacri.----
¤ SCURTE REFERIRI LA EDIŢIILE ANTERIOARE
Pentru început , ca iniţiator şi organizator al colocviilor cultural-sociologice de la Sibiu, îngăduiţi-mi, vă rog, a realiza o retrospectivă a acestor colocvii, nominalizând principalele teme şi participanţii cu studii şi comunicări la ediţiile anterioare, precum şi a releva succint istoricul apariţiei şi consolidării sociologiei ca disciplină fundamentală în ierarhia ştiinţelor social-umane.----
Primul colocviu pe care l-am organizat în anul 2001 a avut ca temă generală “ Rolul raţionalismului în dezvoltarea societăţilor umane”. ----Această temă a înflăcărat spiritul cărturăresc al unor reputaţi magiştri de la institutele universitare din Sibiu, răspunzând la chemările mele persoanalităţi cu o activitate prodigioasă în planul cultural- filosofic şi ştiinţific al Sibiului.--- .Amintim pe domnul prof. univ.. dr. Alexandru Hudiţeanu, doctor în filosofie,directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, mult considerat prin participarea constantă a domniei sale cu comunicări în toate colocviile anterioare ediţiei de astăzi, un prim exponent al acestei activităţi cultural- sociologice.---- Tema prezentată de domnia sa în primul colocviu a fost “ Raţionalismul cartezian reflectat prin prisma criticismului raţionalist kantian şi raţionalismul contemporan la Ferdinant Gonseth, Jean Piaget, Gaston Bachelard, Karl Poper şi Thomas Kuhn. Tot la prima ediţie a colocviului cultural sociologic de la Sibiu, conferenţiarul universitar dr. Anca Sârghie de la Universitatea “Lucian Blaga “ din Sibiu, a comunicat doct despre “Opera filosofică a lui Rene Descartes comentată de Constantin Noica”. De asemenea prof. univ. Alexandru Cinteză , specialist în astronomie şi teoria erorilor , a comunicat despre “ Incertitudine, hazard şi ştiinţă , sau despre opoziţia dintre raţionalismul cartezian şi empirism” Personal am comunicat despre “ Principiile raţionale admise în concepţiile sociologice ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt şi ale “Noii Filozofii” cu extrapolări şi valorizări ideologice în planul politio-social al societăţii româneşti contemporane”.----
Referindu-mă la cea de a doua ediţie a Colocviului cultural-sociologic de la Sibiu, care a avut loc în anul 2002, în această ediţie s-a abordat o tematică mai variată pe domeniul valorilor culturale româneşti, raportate la cele europene.--- A fost de substanţă cultural- sociologică comunicarea şi intervenţiile realizate de prof.univ. dr. Ioan Mariş , de la Universitatea “Lucian Blaga”. Acesta a prezentat studiul “ Conceptul de blagism în filozofie şi literatură”.--- De aceeaşi factură a fost şi participarea preotului prof. univ. dr . Ilie Moldovan. Acesta a comunicat “Despre valorile cultural- religioase şi compatibilităţile axiologice între religie şi cunoaşterea ştiinţifică, cu referire la Toma d-Aquino, Soren Kierkegar şi Louis Lavelle. --- In acelaşi context , prof. univ . dr. Alexandru Hudiţeanu a dezvoltat în cea de a doua ediţie a colocviului, tema “ Valori ale umanismului”, iar profesor Virginia Hodorogea, vicepreşedinte al Asociaţiunii “ASTRA” a comunicat colocviului, într-un eseu eclatant, încărcat de un tezaur de metafore, despre “ Goga, poet al lacrimei”.--- Personal am comunicat despre “ Critica antropologiei existenţialiste şi deschiderile ASTREI spre promovarea valorilor cultural ştiinţifice”.----
În ediţia a treia, din 26 decembrie , 2003, am conceput şi promovat în colocviu tema generală “ Consideraţii filozofice cu privire la evoluţia valorilor culturale şi rolul culturii în sistemele sociale contemporane”. Au fost abordate din spaţiul cultural naţional, cu extrapolări la cel cultural european şi internaţional , aspecte privind conflictul valorilor în desăvârşirea ansamblurilor culturale naţionale, liberalismul cultural, libertatea naturală a creaţiei, raporturile dintre cultură, religie şi ştiinţă în dinamica societăţilor contemporane şi protecţionismul în cultură, ca mijloc de ierarhizare socială.--- După ce am relevat aspectele principale din sfera culturală a socialului contemporan, în intervenţia sa, prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu, a comunicat despre “ Definirea valorilor culturale “,relevând ,în context, raportul dintre subiectul cognoscibil şi realul social concret şi pragmatismul cultural promovat de Richard Rorty , cu cuantificările raţionale de “dat “ şi “adus” în planul creaţiei şi al cunoaşterii sociologice şi despre cunoscutul său concept” Moartea epistemologiei” ---.Prof. Adina Vlaicu, inspector la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu a comunicat despre “ Cunoaşterea şi valorificarea talentelor şi geniilor creatoare, premise ale marii culturi”, iar prof. univ. Alexandru Cinteză a comunicat despre “Definirea conceptului de cultură în sistemele sociale contemporane”. ---In aceeaşi ediţie, preot drd. Florin Oancea, scriitor, redactor-reporter la televiziunea PROTV a comunicat despre “Admiterea în identificarea şi promovarea valorilor culturale şi etico-sociale a conceptului sincategorematic în sintagma “ ascultă şi cealaltă parte”, tot mai puţin respectat de oportuniştii culturali ai perioadei post-revoluţionare .--- Personal am comunicat despre “ Conflictul valorilor culturale în sistemele sociale contemporane şi despre liberalismul cultural”. Am promovat ,de asemenea, în acest colocviu o analiză cu privire la condiţia actuală şi de perspectivă a culturii naţionale şi pe care am intitulat-o “Manifestul Cultural de la Sibiu “,structurat în 16 capitole, o reflexie socială privită cu interes de toţi participanţii la lucrările colocviului.---
Dacă primele trei ediţii ale colocviului le-am organizat sub egida Asociaţiunii “ ASTRA”, a cărui membru fondator sunt, a Bibliotecii “ASTRA” şi a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, a patra ediţie, cea de astăzi, din unele motive tehnice, am organizat-o sub patronajul direct al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu. Această ediţie, a 4-a , cu tema „ Mircea Vulcănescu, 100 de ani de la naşterea sa”, raportată la primele trei , reuneşte un număr mai mare de personalităţi din viaţa universitară, culturală şi socială a Sibiului, demonstrând interesul pentru factura ştiinţifică înaltă a primelor trei ediţii, pentru reuşita acestei manifestări iniţiate şi organizate în spaţiul cultural- social al Sibiului. ---Tema generală a acestui colocviu, fiind “Contribuţia lui Mircea Vulcănescu la definirea sistemului sociologic românesc fundamentat de Dimitrie Gusti şi de ceilalţi reprezentanţi ai Şcolii sociologice de la Bucureşti , cu raportarea problematicii sociologice româneşti contemporane la sistemele sociale create de Comte, Durkheim, Moreno şi de reprezentanţii Şcolii de la Frankfurt”, această consider că este de mare actualitate şi valoare ştiinţifică sociologică şi de aceea mi-am propus să o relevez cu ocazia împlinirii, în acest an, 2004, a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai importanţi gânditori existenţialişti români.--- În cadrul acestei ediţii, care promovează un dialog deschis între participanţi , relevez următoarele studii şi comunicări tematice:---1. Influenţa factorilor etico-psihologici în dinamica societăţii româneşti- prof. univ. dr. Alexandru Hudiţeanu;--- 2. Mircea Vulcănescu şi “Dimensiunea românească a existenţei- conf. Univ. dr. Dumitru Chioaru;--- 3. Mircea Vulcănescu, gazetar- prof univ. dr. Ion Dur ;--- 4.Prezenţa divină ân studiile laice-sociologice întreprinse de Mircea Vulcănescu şi Ioan Covrig Nonea- preot prof. univ. dr. Ilie Moldovan; ---5. Mircea Vulcănescu şi dimensiunea religioasă a existenţei- preot drd. Florin Oancea şi , în sfârşit, --- tema a 6- a „Raportarea sistemelor sociologice româneşti la existenţialismul social promovat în cadrul Şcolii de la Frankfurt. Despre alienare şi depersonalizare în societatea unidimensională” îmi aparţine, ca referent în acest colocviu. ---Celelalte teme programate în cadrul acestei ediţii, aşa cum au fost mediate în presă şi în celelalte medii de informare nu pot fi momentan abordate din cauza unor indisponibilităţi neprevăzute pentru raportori.--- In plus de cele relevate până acum, doresc să apreciez, la cele mai înalte cote de moralitate şi recunoştinţă, prezenţa cu studenţii de la secţia de sociologie- etologie a prof. univ. dr. Corneliu Bucur , senator, care după cum ştiţi ,în funcţia sa de director general al Muzeului Tehnicii şi Tradiţiei Populare “ASTRA”, a militat necontenit ,de decenii, pentru promovarea valorilor cultural-sociale în integritatea spaţiului naţional - românesc.---
Trecând, la alte aspecte organizatorice ale acestui colocviu, ţin să apreciez acceptarea domnilor profesori universitari Ion Dur, şeful catedrei de filozofie şi jurnalistică din cadrul Facultăţii de Jurnalistică şi Filozofie Sibiu şi Ilie Moldovan , conducător de doctorate în cadrul Facultăţii de Teologie Sibiu de a asigura moderarea lucrărilor acestui colocviu.--- Sper ca domniile lor să selecteze din tematică şi să includă în dialog , in acest periplu pe domeniul operei şi activităţii cultural sociologice a gânditorului , spre interpretare şi valorizare, acele elemente de cunoaştere sociologică, existenţialiste, elaborate de Mircea Vulcănescu, şi să monitorizeze intervenţiile în direcţia conturării personalităţii sale, astfel ca toţi participanţii să-şi poată releva în comunicări şi intervenţii principiile tematice cu şansa construirii , în sinteze şi concluzii, de noi concepte şi tipologii sociologice , specifice socio-toposurilor româneşti ce pot fi informatizate şi valorizate politic de societatea românească contemporană, în soluţionarea ipotezelor şi a condiţiilor limitative din socialul contemporan, constituindu-se, astfel, un vectori pozitivi ai cunoaşterii sociologice contemporane în construcţia durabilă , axiologic - dorită a societăţii româneşti.
¤---REFERIRI LA ETAPELE DE FORMARE A SOCIOLOGIEI CA DISCIPLINĂ INDEPENDENTĂ
----Trecând la o altă etapă a intervenţiei mele în deschiderea lucrărilor acestui colocviu, aşa cum am ţinut să remarc de la începutul intervenţiei, voi încerca să realizez o foarte scurtă incursiune istorică in câmpul practicii sociologice, pentru ca auditorul, format în cea mai mare parte din studenţi de la secţiile de jurnalistică, filozofie şi etnologie din cadrul Universităţii “Lucian Blaga”, a căror participare o salut , mulţumindu-le pentru participare, să se familiarizeze cu problematicile cultural-sociologice şi să se introducă facil în dezbaterea colocvială .----
Vă rog să acceptaţi acest demers, chiar cu riscul de a răpi un anumit timp din dezbaterile colocviului, pentru care, vă mulţumesc. ----- Stimaţi participanţi! Se ştie că a existat întotdeauna şi pretutindenea , o nevoie de legitimare a construcţiei sociale, de descoperire şi valorizare a arhitecţilor sociali autentici, precursori ai sistemelor cultural sociologice din perspectiva sociologică.--- Să luăm, aşadar, ca primă etapă sociologică, sofismul. Fiecare om , desigur în contextul subiectiv relaţionat la cel obiectiv, are adevărul lui, va afirma Protagoras. Orice judecată, cu referire şi la social, este adevărată, tot el o va susţine.--- Nici o judecată, bineînţeles, şi în contextul subiectului interelaţionat social, nu este adevărată va susţine Gorgias.--- Aceste afirmaţii, făcănd abstracţie de acele paradoxuri insolulubilio - sincategorematice, deci contradictorii, în realitate sunt echivalente, de unde o realitate a adevărului este imanentă în construcţia istorică a societăţilor.--- Dar doctrina sofiştilor va fi combătută categorial- aletheic, de Socrate. Acesta va arăta că ştiinţa are ca obiect generalul şi ca instrument de percepere şi măsurare a generalului, conceptul.---Prin instrumentul “Concept” se realizează acordul omului cu el însuşi şi cu alţii. Iată, dar, de pe atunci, o evidenţă a inter-relaţiilor generale - sociale , faptul că Socrate va releva, prin formularea de concept că “ Certitudinea adevărului este subiectivă- relativă” . în planul social.---
Platon, încercând să dea certitudinii o semnificaţie obiectivă( în raportul dintre subiect şi natural-social), afirma existenţa conceptelor socratice în afara noastră, deci ne-subiective. Este vorba , dar de epistemologia “realistă” greacă născută din reflexiile idealist-raţionaliste ale lui Platon în încercarea de a formula legile gândirii logico-matematice (Platon: Fedon; Lysis; Timaios; Phaidros; Menon-Anamnesis; Republica,XIII; Phaidon; Cratylos ; Symposion şi ale lui --- Aristotel asupra logicii ( Aristotel:Primele analitice; Analiticile secunde; Metafizica) ,toate, ca ştiinţe ne-experimentale, la acea dată.--- În acest registru filosofic ni se relevă faptul că Platon va situa ideile (eidos) într-o lume exterioară a subiectului, deci transcendentală. Desigur, teoria ideilor va deveni la Platon şi teorie a existenţei, realitatea, devenind, astfel, principială, direct dependentă de intelegibilitate. Pentru că pentru Platon, ceea ce nu este inteligibil, nu există, pentru el, generând astfel principiul existenţialist al idealismului pur. ---- Aristotel va atribui ideilor- analitice sau formelor-geometrice ,din perspectiva naturală şi din perspectiva socială “ o existenţă şi un rol independent de subiect şi al căror rol (al ideilor şi al formelor) este “însuşi” şi subiectul, subordonat, dar nu va specifica toposul ideilor şi formelor, poziţia lor spaţială , şi interioară, deci subiectivă, cum o rezolvase Platon, într-o lume exterioară subiectului, abandonându-le într-un cadru relativ, fie exterior, fie interior subiectului. --- A fost rândul istoric al raţionaliştilor, începând cu Rene Descartes, neoraţionaliştilor, prin exponentul lor Imannuel Kant ,pozitiviştilor , reprezentaţi , în principal, de Auguste Comte,cel care introduce printre primii şi termenul de sociologie în stiinţele cunoaşterii scientiste şi, în sfârşit , a neopozitiviştilor existenţialişti scientisti, din cadrul „Cercului de la Viena”. ---
¤---CONTRIBUŢIA LUI MIRCEA VULCĂNESCU LA DEZVOLTAREA ŞCOLII DE SOCIOLOGIE DE LA BUCUREŞTI.---
În ţara noastră,în perioada interbelică, Mircea Vulcănescu , inspirat de şcoala sociologică de la Bucureşti condusă de Dimitrie Gusti, a cărui asistent a fost, a devenit un reper în construcţia ideologică a societăţii româneşti contemporane. ---A reuşit acest lucru prin promovarea în domeniul sociologic, cunoaşterea ştiinţifică, a epistemologiei sociologiei, prin perceperea sau descoperirea multitudinii inter-relaţiilor subiectului ontologic raţional cu viaţa social politică a duratei sale - existenţiale şi , desigur, în extrapolare istorică, din perspectiva sociologică cu oricare epocă existenţial umană,, din evoluţia materială şi spirituală a societăţilor umane.--- Şi, a reuşit Mircea Vulcănescu, acest lucru prin interesul manifestat în cunoaşterea cât mai completă a raporturilor sferelor sociale în interiorul societăţii româneşti interbelice şi postbelice, cadrele lor sociale , cu un demers sociologic-epistemologic implicativ pozitiv.--- Pentru susţinere, voi releva mai jos un segment din textul elaborat de Traian Herseni cu titlul originar” Mircea Vulcănescu (1904-1952) text prin care se prezintă contribuţia lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, relevând în subtitlul textului că “… marea lui vocaţie a fost metafizica, logica şi teoria cunoaşterii…” ---Voi reda ,în continuare, spre conturarea personalităţii sale pe domeniul sociologiei , părţi din acest text, scris de acest mare sociolog român: [[ “ Societatea este considerată de Mircea Vulcănescu, interpretându-l pe Dimitrie Gusti, o “ unitate autonomă de manifestări culturale şi economice, organizate juridic şi condiţionate cosmic, biologic, psihologic şi istoric”. Natura acestei unităţi este o “voinţă socială”…Scopul monografiei este “caracterizarea sociologică a voinţei sociale”.--- De asemenea, cu privire la teoria raţionamentului experimental Traian Herseni a ţinut să releveze unele precizări teoretice realizate de Mircea Vulcănescu, şi anume: “1. Numim cadre ansamblurile mari de factori care influenţează voinţa socială. Voinţa socială reacţionează, creând manifestări. ---Cadrele nu sunt deci cauze propriu-zise ale manifestărilor, ci numai condiţii ale acestora, voinţa socială având o putere proprie de reacţie.--- Aceste manifestări sunt însă efectiv cauzate de către ansamblul factorilor, cadrul şi voinţa socială laolaltă. Invers, voinţa socială va fi caracterizată prin raportarea manifestărilor la ansamblul cadrelor…În orice cercetare socială va trebui să deosebim cu îngrijire, prin urmare: I. Cadrele (mediul), II. Manifestările (realităţile sociale), III. Voinţa socială(unităţi, structuri şi procese sociale)”. --- Mergem mai departe: “După natura factorilor, distingem mai multe cadre, având fiecare o acţiune proprie asupra voinţei sociale şi faţă de care aceasta are şi ea o reacţiune proprie. Vom avea: Factori ( spaţiu, viaţă, viaţă sufletească, timp); Cadre (cosmic, biologic, psihologic, istoric); acţiune (natură, rasă – tip, constrângere, tradiţie) şi reacţie (cultură, selecţie, tendinţe de economie şi inovaţie). Printr-o notă la text se relevă că “ Problema sociologică a cadrelor stă în determinarea reacţiunilor voinţei sociale, faţă de acţiunea acestora. Reacţiunea se exprimă prin manifestări”. --- Tot Mircea Vulcănescu s-a gândit să folosească sistemul sociologic al lui D. Gusti pentru calcule previzionale sau prognoze sociale determinate factorial-social. Cadrele însemnând ,după el, putinţe (virtualităţi sociale), (şi- n.n.) raportându-le la manifestările existente, vom avea: 1. Cadre sărace + manifestări reduse =tendinţe statice, perspective de stagnare; 2. Cadre sărace (virtualităţi reduse) + manifestări dezvoltate ( foarte active) = tendinţe de regres, perspective de decădere; 3. Cadre bogate, puternice + manifestări încă reduse = tendinţe revoluţionare, perspective de transformări repezi; 4. Cadre bogate(putinţe mari) + manifestări dezvoltate = tendinţe de progres, perspective de dezvoltare continuă şi echilibrată…---Mai trebuie să amintim şi încercarea lui, acceptată apoi de întreaga şcoală sociologică de la Bucureşti, de a adopta o tipologie a unităţilor sociale, în comunităţi, instituţii şi grupuri,inspirată, înţeleg, din syndinamica tipologiilor biotice,în extrapolări similitudinale, ceea ce a însemnat, pentru acele vremuri, o dezvoltare necesară a sistemului scolii de la Bucureşti…---Mircea Vulcănescu, a fost nu numai ”filozoful” şcolii, dar şi “economistul” ei,…ne-a rămas de la el un studiu extrem de valoros, pe cât de precis, pe atât de complet: Teoria şi sociologia vieţii economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui stat.,… neegalat pe plan românesc până astăzi…va releva Herseni.--- În ce priveşte metodologia (cercetării economice) , “ aceste cercetări se pot grupa în două momente metodologice…în orice analiză sociologică…vom întâlni două cercetări cu totul deosebite ale realităţii sociale: 1. una fenomenologică şi 2. Alta etiologică… După el: Max Weber, Scheler, Werner Sombart au meritul de a fi pus pentru întâia oară în evidenţă…importanţa metodei fenomenologice în ştiinţele sociale…( în sensul că după “înţelegere” poate şi trebuie să urmeze ”explicaţia”. Numai Petre Andrei în „ Das Problem der Methode în der Soziologie”, Leipzig, Otto Harrassowitz, 1927, 39 p, a mai pus, înaintea lui Mircea Vulcănescu, cu atâta fermitate şi precizie, necesitatea “metodei comprehensive" în sociologie, metodă calitativă prin excelenţă…” Pentru sociologie, ca şi pentru orice altă ştiinţă, explicaţie înseamnă…”desprinderea relaţiilor cu sens existenţial dintre un fapt şi alte fapte” .---- Cu alte cuvinte: lămurirea împrejurărilor apariţiei unui fapt însemnând tocmai împrejurarea necesară acestei apariţii. Deosebirea dintre etiologia şi fenomenologia unui fapt se referă, prin urmare, la discriminarea ce se poate face , în existenţa în genere, între esenţă şi prezenţă( so sein , deosebit de- da sein), deosebire dintre ce e şi cum se produce faptul. În cadrul sistemului şcolii sociologice de la Bucureşti: ”Explicaţia vieţii sociale constă…în arătarea felului în care virtualităţile devin realităţi sociale, în lămurirea chipului în care ceea ce e posibil prin împrejurări devine existent efectiv, real, în faptă”…---De o profunzime neobişnuită sunt … ideile lui Mircea Vulcănescu în privinţa celor două categorii de cadre din acelaşi sistem: De o parte, cadrele sociale, transcendente, exterioare realităţii sociale, reprezentând influenţa factorilor naturali şi biologici. De altă parte, cadrele imanente vieţii sociale, constituite de înrâurirea manifestărilor sociale, însele asupra altor manifestări sociale, exprimând prin urmare modul de auto-condiţionare a vieţii sociale prin ea însăşi, de autodeterminare”.--- De unde concluzia, valabilă …până astăzi: “Viaţa socială nu se prezintă…ca un obiect inert, supus cauzalităţii mecanice a împrejurărilor exterioare. Ea se înfăţişează ca o totalitate dotată cu o putere de reacţiune proprie la influenţa acestor împrejurări.--- De unde, un mod de reacţiune specială a vieţii sociale care corespunde fiecărui mod de influenţă cauzală. Influenţei naturale, societatea îi opune, prin manifestările ei, o reacţiune antropologică, al cărei sens este cultura. ---- Influenţei biologice, societatea îi opune o reacţie selectivă, sau contra-selectivă. Propriei sale influenţe psihologice, societatea îi opune o reacţie nouă: individualizarea. Iar influenţei tradiţionale a trecutului îi opune inovaţia. De aici rezultă un al treilea fapt important , şi anume, că înţelegerea cauzalităţii în sociologie are o dimensiune nouă, faţă de ideea de cauzalitate întrebuinţată în ştiinţele naturii.(subl. în orig.) ----Admiţând această forţă de autodeterminare, problema explicaţiei sociologice promovată de Mircea Vulcănescu , ca arhetip social, nu mai poate rămâne în domeniul strict al explicaţiei mecanice prin cauze exterioare, ci trebuie să aibă recurs la un determinism finalist, la o înţelegere dinamică, prin scopuri, prin motive .---- Am redat , aşadar, părţi din textul elaborat de Traian Herseni ca prezentare a contribuţiei lui Mircea Vulcănescu în domeniul sociologiei, pentru lucrarea” Sociologia, 1970, în cadrul colecţiei” Istoria ştiinţelor în România. Editura Academiei Române.
---- Aş mai releva referirea la existenţialismul antropologic vulcănescian şi la spiritul de dăruire pentru promovarea valorilor româneşti şi universale,a lui Mircea Vulcănescu, pe care o realizează Mihai Şora, în eseul “ Despre Mircea Vulcănescu”, redând textual: “E de-a dreptul uluitor cât de vastă era cuprinderea a ceea ce ştia până-n străfunduri şi cât de precisă era organizarea a ceea ce apucă să comunice, fie că vorbea despre tomism şi augustinism sau despre eros şi logos în gândirea creştină, fie despre arhitectura sonoră a compoziţiilor lui Bach şi despre muzicalitatea catedralelor gotice .Sau despre altceva. “
--- În acelaşi context, de data aceasta , asupra istoricului aspectelor cunoaşterii epistemologice a problematicilor sociale umane, vă ofer domniilor voastre posibilitatea de a releva, în comunicările anunţate, etapele de reflexii sociologice, cu rol determinant în evoluţia socială, în condiţionarea socială a cunoaşterii, acele elemente de construcţie sociologică, printre care existenţialismul antropologic , pe care Mircea Vulcănescu le stăpânea cu multă siguranţă şi autoritate şi pentru care pentru a le promova a acceptat chiar şi răstignirea pe altarul tragic al societăţii .
Încercând , holistic, unitatea hegeliană intelect-raţiune, substanţa acestui colocviu cultural – sociologic, să zicem „Fides quaerens intellectum” , să vă mulţumesc, încă odată ,dumneavoastră, pentru participarea şi pentru contribţia substanţială la siguranţa reuşitei acestei reuniuni academice şi să ofer conducerea lucrărilor moderatorilor . Comunicările vor fi publicate în volum . ---- Gheorghe Apetroae, Sibiu, 2004.
GHEORHE APETROAE 
